
”Era o zi de triste apariții?”
”Odată călăriam prin zăpada ce se topia. Calea ce urmam, ca toate drumurile romănești, era lungă, lungă, nesfârșit de lungă, pierzându-se în depărtare, făcându-se una cu bolta fără coloare. Era o zi de depresiune, o zi de desgheț, când lumea e cum îi mai rău. Jur împrejurul mieu câmpiile netede se întindeau așteptând ceva care nu venia. Peisagiul părea să fie fără orizont, să n’aibă margeni; totul era monoton uniform, fără viață, fără lumină, fără veselie. Tăcere apăsá asupra pământului, tăcere și tristă odihnă. Cu frâul lăsat în voie și capul plecat înnotam cu calul mieu prin noroiu. Nu mergeam … Continuă să citești ”Era o zi de triste apariții?”