
Spre neuitare (I). Despre lupte şi luptători
Pentru noi Traian Băsescu nu mai este preşedinte legitim al României, iar noi nu-l recunoaştem Continuă să citești Spre neuitare (I). Despre lupte şi luptători
Pentru noi Traian Băsescu nu mai este preşedinte legitim al României, iar noi nu-l recunoaştem Continuă să citești Spre neuitare (I). Despre lupte şi luptători
Ziarele ne ucid zilele astea cu teribila arestare a aproape – sinucisului Adrian Năstase. Cu emoțiile ținute la foc mic, voci înfiorate comentează ceas de ceas cum este tratat un fost prim ministru, cum era să leșine doamna ex-prim ministrului după prima vizită, cum cărau apă și haine membrii familiei Continuă să citești Din vina lui Argetoianu
Câteva zeci de minute s-a făcut linişte. Au tăcut până și vorbeţii de fiecare seară, cei care nu tac pentru că suferă de boala incurabilă a netăcutului. În România s-a făcut tăcere. Mințile încercau să priceapă şi aproape că se auzea învălmăşeala gândurilor. Continuă să citești Onoarea mandarinului spălată levantin