O bătaie cu folos

La poalele Dealului Mitropoliei, în stânga cum privești spre biserică, având pe fundal un bloc de perfectă banalitate se află un ansamblu statuar. Bucureștenii nici nu-l mai văd, atât de mult s-au obișnuit cu el. Ceilalți trecători, mai ales pelerini, nu-l văd pentru că altele sunt gândurile lor. Monumentul merită totuși mai multă atenție. În primul rând, personajul căruia i-a fost  închinat e de primă mărime: cel dintâi prim ministru român, Barbu Catargiu. Ansamblul înfățișează scena morții lui. Creație a lui Raffaello Romanelli, italianul de talent care a dăruit capitalei sculpturi de toată cinstea, statuia lui Barbu Catargiu este impresionantă, … Continuă să citești O bătaie cu folos

Oțelul și rășina

La funeraliile regelui s-a folosit o copie a coroanei regale a României. Directorul Muzeului Național de Istorie se apără, speriat că ar putea răspunde altfel decât o cer cutumele: nu mi s-a cerut, nu permite legea etc. Să-i spună cineva directorului MNIR că nu interesează dacă obiectul care a trecut pe sub Arcul de Triumf era, de fapt, din rășină. Putea să fie și-o poză! Cu ce ar fi coroana din oțelul tunului de la Plevna mai consistentă ca simbol decât coroana din desenele așezate de copiii românilor printre florile care acoperă gardul Palatului Regal? Nu  oțelul l-a făcut rege … Continuă să citești Oțelul și rășina

Imagini care au traversat veacul

13 decembrie 2017. Întoarcem, încet și trist, ultima filă din istoria României regale. O istorie de care am putea fi mândri, dar n-o cunoaștem. Au avut mare grijă de asta liderii comuniști ai țării și, poate mai mult decât ei, servilii și oportuniștii care i-au anturat. Și care îi regretă pe cei duși și îi slăvesc pe cei rămași să poarte comunismul mai departe. Adică să împlinească blestemul. Istoria nu moare, dar se poate pierde odată cu trecerea pământească a oamenilor care i-au fost martori. Și, bineînțeles, prin eforturile „neprecupețite” ale celor care au interesul ca ea să se piardă. … Continuă să citești Imagini care au traversat veacul

Plecarea

  Toată viaţa a vrut ceva. Copilul a vrut o familie. Adică doi părinţi deodată. I-a avut, dar pe rând. Tânărul a vrut  să păstreze o ţară. N-a putut. Forţe uriaşe s-au împotrivit. Una dintre ele a fost chiar ţara bunicii lui dinspre tată. Tatăl a vrut un băiat. Nu s-a putut. A avut numai fete. Toată viaţa a vrut să demonstreze că n-a minţit şi n-a trădat. Numai că adevărul nu era oportun, aşa că a fost bagatelizat sau trecut sub tăcere. A vrut să lase moştenire totul unui tânăr. Nu s-a putut. Împotrivirea a venit din interior. Familia … Continuă să citești Plecarea