Ziduri goale, ferestre pustii care privesc spre un parc sălbăticit, năpădit de buruieni și lăstăriș crescut în voie. Rămășițele unei mici fântâni arteziene ruinate sporesc tristețea. Atât mai e la Leurdeni. Terasa veghează stingheră cu brâul ei mâncat de umezeală. În încăperile pustii mai umblă doar vântul după ce au fost golite de tot ce s-a putut fura: parchetul, sobele de ceramică – tot. Dacă acești pereți ar putea vorbi, pagini întregi lipsă din istoria noastră chinuită ar reapărea ca și cum ar fi fost scrise cu cerneală simpatică. Dar zidurile mute privesc doar neputincioase la paragina din jur. Aceasta … Continuă să citești Anna sau ”Nebiruita flacără a vieții”