”Numai biata maică-ta a murit în săptămâna mare”

Este vorba despre o săptămână mare de acum aproape un veac. Mai precis, din 1919. Joița Istrati se stingea, la Brăila, așteptându-și zadarnic unicul fiu. Nu avea să-l mai vadă. Murea așa cum trăise, lângă vecinii care-i citiseră scrisorile feciorului și scriseseră în locul ei pentru că ea nu știa carte. Și aceiași vecini, înduioșați de chinul muribundei, i-au dat de înțeles că i s-a întors băiatul. Credințe vechi spuneau că nu poate să moară până nu-l vede. Ca să pună capăt agoniei, au adus în odaie un tânăr cam de aceeași statură. Și Joița Istrati a închis ochii cu … Continuă să citești ”Numai biata maică-ta a murit în săptămâna mare”

Nu mai corespundea. Era deștept.

  Andrei Gheorghe a fost vocea unei generații – generația mea. Iar această voce a tăcut acum definitiv.   Nu am fost întotdeauna de acord cu felul în care se manifesta. Dar am simțit mereu că vorbește despre neîmpliniri, nedreptate, dezamăgire, zădărnicie pe limba noastră și pentru noi toți. De multe ori, furiile lui erau furiile noastre, ale celor de-o seamă cu el. Fără Andrei Gheorghe, această generație al cărei unic rost pe lume a fost să facă trecerea între două forme de disperare are glasul mai slab. Și așa slăbea, îmbătrânind. Acum e și mai firav. În ultimii ani … Continuă să citești Nu mai corespundea. Era deștept.