Iederă și uitare

Să mai trecem și în această toamnă dincolo de poarta grea de fier de la Bellu, în lumea lui de piatră, marmură și lemn, unde liniștea mângâie nervii cu mănuși de catifea. Locul acesta unic – pe care Bucureștiul, în calitate de proprietar, nu dă doi bani ! – s-a căpătat cu un cimitir declarat al academicienilor. Se știa dintotdeauna de colțul respectiv, zis ”la academicieni”, doar că acum zona s-a legitimat prin intrare separată (închisă, evident!) și cu placă pe poartă. E un pătrat bătut de soare, încă nedezmeticit, cu aer de improvizație mândră. În care vor fi duși, … Continuă să citești Iederă și uitare

”Ce rătăcire l-a lovit? Ce nebunie i-a tulburat mintea?”

„Cum a putut, cum a putut! Cum a putut! Acum, în clipele acestea, să ne părăsească pentru o asemenea ființă, să ne părăsească pe noi, țara lui, munca lui, regimentul lui, speranțele, ambițiile, visurile lui, ca un dezertor, să-și părăsească postul – cum a putut, cum a putut! Și întotdeauna a fost un fiu bun, un fiu încrezător, un băiat cinstit și sincer. Ce rătăcire l-a lovit? Ce nebunie i-a tulburat mintea?” Așa se tânguia deznădăjduită Regina Maria în jurnalul ei, în ziua de 17 septembrie 1918. Deși au trecut o sută de ani de atunci, durerea și disperarea din … Continuă să citești ”Ce rătăcire l-a lovit? Ce nebunie i-a tulburat mintea?”

”Era o zi de triste apariții?”

”Odată călăriam prin zăpada ce se topia. Calea ce urmam, ca toate drumurile romănești, era lungă, lungă, nesfârșit de lungă, pierzându-se în depărtare, făcându-se una cu bolta fără coloare. Era o zi de depresiune, o zi de desgheț, când lumea e cum îi mai rău. Jur împrejurul mieu câmpiile netede se întindeau așteptând ceva care nu venia. Peisagiul părea să fie fără orizont, să n’aibă margeni; totul era monoton uniform, fără viață, fără lumină, fără veselie. Tăcere apăsá asupra pământului, tăcere și tristă odihnă. Cu frâul lăsat în voie și capul plecat înnotam cu calul mieu prin noroiu. Nu mergeam … Continuă să citești ”Era o zi de triste apariții?”

Când mai mergeți la Paris…

Mai sunt români care, ajunși în Paris, își găsesc timp să intre în cimitirul Père Lachaise și chiar să ajungă la cavoul Bibescu.   Din păcate, puținele informații pe care le au despre această ilustră familie îi conduc cel mai adesea la o concluzie greșită. Chiar volumul ”Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi” de Barbu Ollănescu – Orendi , carte onorabilă, include această eroare. Prin urmare, să ne lămurim: cavoul Bibescu din marele cimitir Père Lachaise adăpostește alți Bibești. Este vorba despre Gheorghe Bibescu, primul domn pământean al Țării Românești, numit pe frontispiciul mausoleului … Continuă să citești Când mai mergeți la Paris…

Scandal în lumea bună

Domnule Ministru, […] Îmi permit, Domnule Ministru, a vă trimite și petițiunea Dnei Alexandrina Em. Grădișteanu, care este în mare miserie, în urma purtării destrăbălate a fiului său Grigore Grădișteanu – care a mâncat avutul său, și acela al mamei sale – și care cere să i se închirieze una din casele sale, pentru trebuințele Ministerului Cultelor. Scuzați, Domnule Ministru, și primiți assigurarea prea ossebitei mele considerațiuni. Zoe Bengescu, poate cea mai iubită și mai influentă doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României, scria aceste rânduri la 27 mai 1905 către Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor. Nu știm dacă onor. … Continuă să citești Scandal în lumea bună

Acasă la Tanti Bi

Nu mai e nimeni acasă la Tanti Bi, pe C. A. Rosetti 37. De multă vreme, Tanti Bi s-a dus să se odihnească printre ai ei. Au rămas numai zidurile să-și amintească foșnetul rochiei sau sunetul glasului, să păstreze – prin cine știe ce colț de încăpere pustie – umbra lui Ionel sau blândețea vorbei lui Costache. Tanti Bi, așa îi spuneau nepoții, era fiica cea mare a Piei și a lui I. C. Brătianu, sora lui Ionel, Dinu și Vintilă, cea dintâi descendentă (care a trăit) a dinastiei de Argeș – cum le spunea Nicolae Iorga. Brătienii mai avuseseră … Continuă să citești Acasă la Tanti Bi