Când mai mergeți la Paris…

Mai sunt români care, ajunși în Paris, își găsesc timp să intre în cimitirul Père Lachaise și chiar să ajungă la cavoul Bibescu.   Din păcate, puținele informații pe care le au despre această ilustră familie îi conduc cel mai adesea la o concluzie greșită. Chiar volumul ”Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi” de Barbu Ollănescu – Orendi , carte onorabilă, include această eroare. Prin urmare, să ne lămurim: cavoul Bibescu din marele cimitir Père Lachaise adăpostește alți Bibești. Este vorba despre Gheorghe Bibescu, primul domn pământean al Țării Românești, numit pe frontispiciul mausoleului … Continuă să citești Când mai mergeți la Paris…

Scandal în lumea bună

Domnule Ministru, […] Îmi permit, Domnule Ministru, a vă trimite și petițiunea Dnei Alexandrina Em. Grădișteanu, care este în mare miserie, în urma purtării destrăbălate a fiului său Grigore Grădișteanu – care a mâncat avutul său, și acela al mamei sale – și care cere să i se închirieze una din casele sale, pentru trebuințele Ministerului Cultelor. Scuzați, Domnule Ministru, și primiți assigurarea prea ossebitei mele considerațiuni. Zoe Bengescu, poate cea mai iubită și mai influentă doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României, scria aceste rânduri la 27 mai 1905 către Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor. Nu știm dacă onor. … Continuă să citești Scandal în lumea bună

Acasă la Tanti Bi

Nu mai e nimeni acasă la Tanti Bi, pe C. A. Rosetti 37. De multă vreme, Tanti Bi s-a dus să se odihnească printre ai ei. Au rămas numai zidurile să-și amintească foșnetul rochiei sau sunetul glasului, să păstreze – prin cine știe ce colț de încăpere pustie – umbra lui Ionel sau blândețea vorbei lui Costache. Tanti Bi, așa îi spuneau nepoții, era fiica cea mare a Piei și a lui I. C. Brătianu, sora lui Ionel, Dinu și Vintilă, cea dintâi descendentă (care a trăit) a dinastiei de Argeș – cum le spunea Nicolae Iorga. Brătienii mai avuseseră … Continuă să citești Acasă la Tanti Bi

Anna sau ”Nebiruita flacără a vieții”

Ziduri goale, ferestre pustii care privesc spre un parc sălbăticit, năpădit de buruieni și lăstăriș crescut în voie. Rămășițele unei mici fântâni arteziene ruinate sporesc tristețea. Atât mai e la Leurdeni. Terasa veghează stingheră cu brâul ei mâncat de umezeală. În încăperile pustii mai umblă doar vântul după ce au fost golite de tot ce s-a putut fura: parchetul, sobele de ceramică – tot. Dacă acești pereți ar putea vorbi, pagini întregi lipsă din istoria noastră chinuită ar reapărea ca și cum ar fi fost scrise cu cerneală simpatică. Dar zidurile mute privesc doar neputincioase la paragina din jur. Aceasta … Continuă să citești Anna sau ”Nebiruita flacără a vieții”

”Tu-i neamul nevoii!”

De două ori pe an, la 15 ianuarie si 15 iunie, cetățeni ai României Mari  (tot mai puțini, e drept) își amintesc ”cu pioșenie” de ”marele nostru poet”, ”Poetul Național”, ”poetul nepereche” etc. Urmare a pioșeniei amintite, cetățenii se adună pe lângă statuile care îl înfățișează pe Eminescu în piatră, marmură sau bronz. Și depun flori: de la un fir – romantic și fragil (Floare albastră…), până la ditamai coroana cărată de angajați ai autorităților și sprijinită, cum s-o putea, de socluri. Bineînțeles, adunarea este deschisă prin cuvântarea unui profesor de literatură evocând – cu mereu aceleași vorbe căutate și … Continuă să citești ”Tu-i neamul nevoii!”

România: 1848 – 1915 – 2018

În această primăvară s-a desfășurat la București a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World România. Festivalul a avut cea mai inteligentă și originală promovare a vreunui eveniment de acest gen din ultimii ani. Regizorul spotului, Alexandru Solomon explică: „Imaginea ediției a 11-a recreează tabloul lui C.D. Rosenthal, România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății. Tabloul reprezintă o Românie pură, luminoasă și liberă. Noi transpunem această imagine ideală într-un peisaj real, România aia pe care nu vrem să o vedem, care există dincolo de bula noastră și e în continuare încătușată de mizerie, de lipsuri elementare, … Continuă să citești România: 1848 – 1915 – 2018

”Cine uită nu merită!”

În 1919, când lumea abia se dezmeticea după marea încleștare armată care o zguduise din temelii, când durerea era încă vie, iar mulți dintre cei duși nu avuseseră timp să devină amintiri, Tratatul de la Versailles obliga țările semnatare la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile lor. În Primul Război Mondial au pierit aproape un milion de români – militari și civili. Drept pentru care, chiar în 1919 ia naștere Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”. Un an mai târziu, Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 stabilește ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită odată cu Ziua Înălţării și devine … Continuă să citești ”Cine uită nu merită!”