M-am născut în 1968, anul marilor revolte, anul care a schimbat lumea. În America au loc două asasinate, Martin Luther King și Bobby Kennedy, iar războiul din Vietnam dezbină națiunea. În Europa și Asia, tulburările cuprind Praga, Paris, Roma, Tokyo, Moscova. Istoria acestui an încă se scrie.

1977. În martie, un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter lasă Bucureștiul în ruine și ucide peste 1500 de oameni. Îmi amintesc încă zgomotul ca de tren care circulă în subteran și faptul că am atins pământul cu mâna ca să înțeleg de ce se mișcă. Aveam 9 ani.

Până în 1985, am trăit în zodia lui Adrian Păunescu și a Cenaclului Flacăra. Am citit toate poeziile și știam pe dinafară cântecele. Generația mea a învățat să iubească pe versurile lui. Când a fost interzis cenaclul, am devenit brusc adulți. Ne-am întâlnit prima dată, brutal, cu cenzura despre care nu știusem mare lucru.

1986. În aprilie, la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, are loc o uriașă explozie urmată de contaminarea radioactivă a vestului Uniunii Sovietice, Europei și Americii de Nord. Douăzeci de ani mai târziu, una dintre consecințele exploziei – cancerul tiroidian – încă făcea ravagii.

În mai, Cupa Campionilor ajunge la București pentru că, vorba lui Cristian Țopescu, ”Apără Duckadam!”. Românii ies în stradă fără să fie 23 august.

1989. În decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt împușcați, în ziua de Crăciun, lângă zidul unei unități militare din Târgoviște. Aveam 21 de ani și lumea mi se schimba pentru totdeauna. Colegi de generație mor sub șenile de tancuri sau împușcați pe stradă. Un cimitir nou se naște în București – Cimitirul Eroii Revoluției. Treizeci de ani mai târziu, aceeași generație evită termenul ”revoluție”.

Din 1989 și până în 2008, Ion Iliescu este personalitatea de prim plan a vieții politice și sociale din România. Pentru generația mea, Iliescu era un alt Ceaușescu, mai tânăr.

1990. În ianuarie, deoarece credeam că avem drepturi și aflasem că au existat cândva și alte partide politice în afara PCR, a avut loc prima mineriadă. Conducerea neo-comunistă a țării a chemat minerii la București pentru băgarea minților în cap. Cu bâte, răngi, topoare și alte unelte pe care orice miner cinstit și trăitor sub pământ își câștiga existența. Operațiunea de spargere a capetelor pentru băgarea minților nu a avut rezultatul așteptat de conducători, așa că minerii au revenit în februarie.

În aprilie – iunie are loc Fenomenul Piața Universității = Golaniada. Generația mea avea naivitatea să creadă cu toată forța tinereții că libertatea chiar există și că România o merită. Imnul Golanilor încă ne mai emoționează.  În iunie, Golaniada sfârșește în sânge. A treia și cea mai crudă mineriadă pune capăt deopotrivă unei speranțe, unui început și unor vieți.

În mai, pe 30 și 31, au loc două cutremure care ne aduc aminte de 1977.

Din 1991 până în 2001, războiul fărâmițează lângă noi Republica Federativă Iugoslavia. Urmărim primul război televizat din istorie.

1997. La 30 august, în Paris, are loc un accident de circulație în urma căruia moare Prințesa Diana, fosta soție a prințului Charles al Marii Britanii. Participăm, ca telespectatori, de la scoaterea trupului dintre fiarele contorsionate ale mașinii până la spectaculoasele funeralii.

1999. În august are loc ultima eclipsă totală de soare din secolul XX. Evenimentul a avut cei mai mulți observatori din istorie.

Încă o mineriadă, de toamnă, schimbă guvernul. Minerii au forțat nota cerând și demisia Președintelui Iliescu. Aici li s-a înfundat, din păcate.

2001. În ianuarie, se declanșează operațiunea ”Furtună în deșert” sau războiul pentru Kuweit. Suntem, din nou, telespectatori.

În 11 septembrie 2001, un atac terorist face una cu pământul turnurile gemene – World Trade Center din New York. Tragedia este transmisă în direct. Sub ochii noștri, înainte ca imensele clădiri să se prăbușească, se succed imagini cu avioane care intră intenționat în ele sau oameni care se aruncă în hău de la sute de metri. În octombrie, ca răspuns, SUA începe războiul din Afganistan care avea să dureze până în 2021.

2004. În martie, România devine membră NATO. Ministru de Externe era Mircea Geoană, fiul unui general al armatei din România lui Ceaușescu. Dar asta nu știam atunci. Atunci ne lua ochii aerul degajat pe care îl aducea din SUA, unde fusese ambasador. De altfel, a fost cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic român și, ce să vezi, a nimerit direct în America. Astăzi, pe cale de consecință, Mircea Geoană este adjunct al secretarului general al NATO.

2005. Moare Papa Ioan Paul al II-lea, pe care îl iubeam. Este ales papă Benedict al XVI-lea care nu ne spune mare lucru.

2007. În ianuarie, România devine membră a Uniunii Europene. Ministrul de Externe, care face parte din generație, este Mihai Răzvan Ungureanu, istoric, diplomat și politician. În 2007 era un model, în 2022 nu mai știm nimic despre el,.

În iulie, moare Patriarhul Teoctist despre care nu aveam nicio părere încă și urma să avem, în scurtă vreme, o părere proastă. În locul lui a devenit Patriarh Daniel, despre care am putut avea imediat o părere proastă care se păstrează nealterată.

2008. Marea Criză Economică Mondială, pornită din SUA, odată cu blocarea sistemului bancar din cauza creditelor imobiliare neplătite. A durat, în România, până în 2011.

2009. Au loc poate cele mai hilare alegeri prezidențiale pe care le-am trăit. Mircea Geoană pierde aceste alegeri (pe care azi suntem convinși că le câștigase) în fața băiatului de comitet și președintelui – jucător de mai târziu, Traian Băsescu. Rămâne antologică imaginea de pe ecranul tv împărțit în două, cu doi câștigători: unul hăhăind batjocoritor și altul lăcrimând patetic și declarând iubire, ca-n filmele americane, nevestei.

2011. Un cutremur de grad 9 pe Richter provoacă un tsunami catastrofal care distruge centrala nucleară de la Fukushima.

2012. Așteptăm, cu cameramanii, în fața casei lui Adrian Năstase ca acesta să fie scos în cătușe. Câteva ore mai târziu, dezamăgire: Năstase iese pe targă. Este rănit, ni se spune, în urma unei tentative de suicid.

2013. În martie, Habemus papam! Este ales Papa Francisc ale cărui reacții în balconul de la Vatican le urmărim în direct suficient cât să-l iubim.

2015. În ianuarie, La Paris are loc un atac terorist asupra redacției unei publicații de satiră: Charlie Hebdo. Sunt uciși 12 oameni, iar valul de revoltă este uriaș. Populația de pe Facebook are ca slogan Je suis Charlie!

În octombrie, un incendiu distruge clubul Colectiv din București și ucide 64 de tineri, îndoliind țara. Durerea e la fel de vie încă.

2016. Marea Britanie decide prin referendum să iasă din Uniunea Europeană. Mișcarea, denumită Brexit, a devenit efectivă din 2020.

2017. În decembrie, moare Regele Mihai I. Evenimentul scoate la iveală o altă Românie, mai puțin cunoscută: decentă, discretă, profundă.

2020. În martie, se declanșează pandemia de Covid19 care ne transforma în prizonierii propriilor locuințe mai bine de doi ani.

2022. În februarie, Rusia atacă Ucraina. Nu știm ce va urma.