Sinistra vedenie cu barbă și umbrelă (Legiunea despre Nicolae Iorga)

Începutul: ”Ești un necinstit sufletește”

26 Martie 1938

Scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu

„Pentru Profesorul Iorga,

Comerțul Legionar dela Obor si Lazăr,

Astăzi, Sâmbătă 26 Martie 1938, orele 9 dim. cele două restaurante de la Obor si de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorități. La fel și magazinul de coloniale de la Obor. Ați refuzat să ne dați ordinul scris în virtutea căruia să putem acționa in justiție și să vedem asupra cui cade răspunderea morală și juridică. N’ați voit să ne dați ordinul? Ei bine, vi-l dau eu cum a fost primit de autoritățile locale din partea D-lui Armand Călinescu:

„Prefectura și Chestura Poliției, Direcția Siguranței, Bacău, Galați, Piatra Neamț, Arad. Ca urmare a ord. Ministerului de Interne Nr. 745/25 Siguranța Generală Nr. 1488/25, trebuie luate măsuri și îngrijiți închiderea și sigilarea localurilor de consum și debit cunoscute și specificate prin anexa or. 1821/17 din 2 crt. Raportați de urmare 25.687.00213, 86.09122.001.”

În ambele localuri, mărfuri, vesela și vinuri în pivnițe în cea mai mare parte pe credit, peste 2 1/2 milioane. Tot ce am adunat prin cea mai mare economie și muncă cinstită se află aici. Este în adevăr lipsit de orice simț de omenie ca să te prezinți la o afacere comercială, să o închizi imediat, să scoți personalul în drum, luându-i și camera în care dormea. Și pe deasupra, și râsul si satisfacția comercianților iudei, care priveau cum se dărâma și acest început de comerț românesc. Când acum 15 ani în urmă, tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririlor iudaice (nu mai zgomotos decât Dl Iorga în 1906), Domnii de astăzi, acești Domni din guvernul de astăzi ne spuneau: „Nu așa rezolvați problema evreească. Apucați-vă de comerț. Faceți comerț ca ei”. Iată că ne-am apucat cu sufletul plin de speranțe. Cu dor de muncă. Când ați văzut însă că pornim, că suntem corecți, că suntem capabili, cu munca noastră, veniți și, fără milă, înăbușiți aceste încercări, tot avântul nostru și atâtea speranțe. Ce epitete să vă dau? Ce cuvânt din limba română vi s’ar potrivi? Și vine Profesorul Iorga care striga dând alarma în linia comerțului românesc creștin răpus de jidani, și făcând apel, chiar la violența noastră, vine, ne murdărește gândurile noastre cele mai curate, și ne răpune el pe noi românii? Dar din adâncul unui suflet lovit și nedreptățit, iți strig și iți voi striga din adâncul gropii, ești un necinstit sufletește, care ți-ai bătut joc de sufletele noastre nevinovate. Nu veți întâmpina nici d-stră domnule profesor, și nici ceilalți care v’ați asumat răspunderea unei sângeroase și nedrepte opresiuni, nu numai nici o violență din partea noastră, ci nici măcar o opunere. Dar de acum și până voi închide ochii, Domnule Iorga, și după aceea, te voi privi așa cum meriți.”

Corneliu Zelea Codreanu

Replica lui Nicolae Iorga

Cererea 12766 din 29 Martie 1938

Domnule General,

Subsemnatul Profesor Universitar Nicolae Iorga, Ministru de Stat, în ziua de 26 Martie 1938, primind o scrisoare din partea Domnului Zelea Corneliu Codreanu, în termeni ofensatori, al cărui text îl alătur în copie, cer darea numitului în judecată. Primiți, vă rog, încredințarea stimei mele. N. Iorga.

Domniei sale, Domnului General Comandant al Corpului II Armată

29 martie 1938

Tribunalul Militar al Corpului II Armată emite un ordin de urmărire pe numele lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeiat pe acuzația de “ultraj în baza unei scrisori de amenințare trimisă printr-un curier”.

Consiliul de Miniștri, condus de Armand Călinescu, decide să-i deschidă un nou proces, sub acuzația de “atentat contra siguranței publice”.

9 aprilie 1938

Corneliu Zelea Codreanu este condamnat la 6 luni de închisoare pentru ultraj.

16 mai 1938

Se emite Ordonanța definitivă de trimitere în judecată pentru ”înaltă trădare”, având 7 capete de acuzare.

23 – 27 mai 1938

Procesul. Codreanu este acuzat de: 1. trădare prin deținere și reproducere în public de acte interesând siguranța statului; 2. uneltire contra ordinii sociale; 3. răzvrătire.

Condamnarea. Tribunalul Militar decide ca acuzatul să execute o pedeapsă de 10 ani muncă silnică și șase ani degradare civică, plus plata a 2000 de lei cheltuieli de judecată.

30 noiembrie 1938

Comunicat al Parchetului Militar

„ În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București–Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe șoseaua Ploiești–București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment, transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte și ceață densă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispare în pădure. Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă. Au fost împușcați: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică și șase ani interdicție. Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnați la muncă silnică pe viață. Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnați la muncă silnică pe viață.

Georgescu Ștefan, Trandafir Ioan, condamnați la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.”

Constantin Argetoianu: „Comunicatul e monstruos și tîmpit, ca mai tot ce face acest guvern. Toată lumea și-a dat seama, pînă la cel mai naiv, că oamenii au fost făcuți scăpați și împușcați.”

Noiembrie 1940

Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casație, București

Declarația maiorului Iosif Dinulescu:

„Într-o zi am fost chemat de către fostul Președinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea și generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu și 13 adepți ai lui trebuiau să fie uciși; aceasta ar fi fost și dorința regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu și camarazii lui au fost scoși din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închiși, și au fost puși într-un camion. Legionarii au fost puși în așa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în același timp legați cu brațele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mișcare; erau chiar constrânși să stea continuu cu capul în sus. Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am așezat lângă șofer. Se călătorea pe șoseaua dintre Ploiești și București, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în fața fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu și cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumați, în timp ce mașina își continua drumul în plină viteză. Puțin timp după aceea, am ajuns la București, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaților s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de pușcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportați de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marțială și că a fost o datorie patriotică importantă. Certificatele de moarte se confecționaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru și de primul comisar regal, colonel Pascu. S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate și purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deși involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împușcați pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.”

Sfârșitul: Moartea e o apă neagră care nu se varsă nicăieri. Nicolae Iorga

27 noiembrie 1940, ora 17,30, Sinaia

Ecaterina Iorga

”Stăteam în birou în odaia mea, în vila de la Sinaia şi scriam, au intrat 3 persoane care au barat uşa şi circa 4 sau 5 persoane erau în odaia alăturată . Unul din indivizi mi-a spus că sunt Poliţia Legionară a Capitalei, că au venit să-l ia pe dl. profesor Iorga pentru interogatoriu. Le-am spus că domnul profesor este bolnav. Au răspuns miraţi:«Bolnav?» şi atunci m-au dat deoparte. Eu am rămas în camera mea”.

Raportul nr. 2024 din 29 noiembrie 1940, adresat Prefecturii Prahova

Locotenent colonel Alexandru Ionescu

„Dimineaţa, (n.n. – 28 noiembrie 1940) la orele 07.15, s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, pe moşia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, judeţul Prahova. Maiorul Bratu Aurel, la ordinul subsemnatului, s-a transportat la faţa locului şi a ridicat cadavrul cu o camionetă a Prefecturii judeţului Prahova, fiind transportat la Bucureşti şi predat familiei. Şeful de post a încheiat acte şi predat procurorului Sichitiu, când a ieşit la faţa locului unde s-a petrecut faptul. Autorii, până în prezent, nu au putut fi descoperiţi şi nici prinşi”.

Raportul medico-legal nr. 5940

Medic legist Stănescu

”Moartea lui Nicolae Iorga, profesor universitar, în vârstă de 69 ani, a fost violentă. Ea se datoreşte unei plăgi ale capului cauzată prin armă de foc şi hemoragie internă. La examenul medical corporal nu s-a constatat nici un alt semn de violenţă”.

Reacții în țară: ”Dacă acest neam ar sta o sută de ani în genunchi şi încă n-ar răscumpăra grozăvia crimei şi laşitatea tăcerii.”

Horia Sima: ”În noaptea de 27-28 noiembrie, trebuie dar precizat, n-a fost ucis marele N. Iorga, ci execrabila figură a omului politic N. Iorga. N. Iorga a făcut parte din galeria celor «trei mari ai crimei» contra Căpitanului şi ai generaţiei sale. Fireşte că Iorga mai putea da o contribuţie în cadrul istoriei naţionale şi universale, dar nu trebuie uitat că avusese la dispoziţie 50 de ani de creaţie plenară. Îşi împlinise rostul vieţii pământeşti ca istoric şi om de cultură. Specialiştii în tânguirea lui Iorga ar trebui să-şi rezerve ceva din emoţiile şi indignarea lor şi pentru a deplânge sutele de tineri ucişi în floarea vârstei sub dictatura carlistă şi oblăduirea specială a maestrului…“.

Regele Carol al II-lea: „Iorga a fost asasinat azi-noapte, de 8 legionari, la Sinaia. Această ştire m-a trăznit şi când am auzit-o la Radio am amuţit, depăşeşte orice imaginaţie ca scârboşenie. Este o infamie fără margini şi care va avea, fără îndoială, un puternic răsunet atât în Ţară, cât şi în străinătate. Iorga poate nu era iubit de mulţi, dar era respectat de marea majoritate a ţării. El a fost primul care a sunat în 1907 din trâmbiţa naţionalismului, a fost un patriot în adevăratul sens al cuvântului şi un om mare în clipele mari. Mie, cu toate necazurile ce mi le-a făcut adesea, mi-a fost un prieten neşovăitor şi sigur. Mai mult ca oricând în această zi de doliu şi de tristeţă nespusă, mă descopăr în faţa acestei personalităţi. Mă bucur că l-am văzut înainte de plecare“.

Al. T Stamatiad, scrisoare către Perpessicius: „Sunt zdrobit.  Cincizeci de ani de muncă puşi în serviciul ţării n-au putut să oprească banda de brute cu labele lor păroase să ni-l răpească. Popor de ticăloşi şi de nemernici! Academia a tăcut. Universitatea a tăcut. Biserica a tăcut. Magistratura a tăcut. Armata a tăcut. Societatea scriitorilor români a tăcut. Presa a tăcut. O ţară întreagă a tăcut. Îmi ascund capul în mâini de-atâta ruşine. Hotărât, nu l-am meritat. Dacă acest neam ar sta o sută de ani în genunchi şi încă n-ar răscumpăra grozăvia crimei şi laşitatea tăcerii. Mi-s ochii umezi de lacrimi“.

Liviu Rebreanu, Jurnal: „Ne ducem la înmormântare abia vreo zece academicieni, deşi sunt automobile suficiente: Motru, Petrovici, Antipa, Nistor, Nae Popescu, Bănescu, Caracostea, Capidan, Rosetti, Carpen… Lumea foarte multă şi bună: intelectuali de toate neamurile. Flori multe, mai ales modeste. Slujba simplă în capela de la Belu, apoi ducerea la groapă. Solemnitatea impresionantă în modestia ei şi mai ales gândindu-te ce-ar fi fost în alte împrejurări înmormântarea lui Iorga“.

Reacții internaționale: 47 de universități și academii din lume au arborat drapelul în bernă

Henri Focillon, istoric francez, într-o intervenție la un post de radio american: „Ne îndreptăm spre viitor mergând printre morminte. Gropi noi se deschid fără încetare la picioarele noastre. Masacrul îngrozitor de la Bucureşti smulge Franţei şi României câteva dintre forţele cele mai mari şi cele mai pure, care menţineau sentimentele de fraternitate între patriile noastre. Aţi pierdut acum pe unul dintre oamenii care vă înţelegea cel mai bine şi care vă iubea cel mai mult. Şi el a murit asasinat de nişte mizerabili pentru că-şi iubea ţara şi pentru că vă iubea. [Garda de Fier] este numele demn de batjocură atribuit sectei lor de laşi, care preferă crima în locul luptei şi care, fără arme în faţa duşmanului, găsesc arme pentru a suprima pe concetăţenii lor. Franţa rănită, Franţa libertăţii se înclină cu durere în faţa memoriei lui Nicolae Iorga. Unele morţi sunt nemuritoare atât prin măreţia vieţii pe care o încununează cât şi prin sacrificiul care le însoţeşte“.

Mario Roques, profesor, într-un discurs la Academia de Inscripţii şi Filologie a Institutului Francez: „Nicolae Iorga a fost unul dintre acei oameni ai vremilor epice, iniţiatori, conducători, îndrumători neobosiţi ai naţiei lor, care trebuie să înţeleagă tot ce este în legătură cu ţara lor, să fie la curent cu tot ce se întâmplă, dar mai ales să descurce totul, să selecţioneze, să adapteze condiţiilor ţării lor împrumuturile de la celelalte naţiuni, aplicând totul la ei în ţară, să organizeze totul, să verifice, să corecteze şi adeseori să ia totul de la început. Activitatea lor multiplă, rapidă, intensă, brutală uneori, tulbură spiritele încete, răneşte vederile înguste, nelinişteşte sufletele timorate şi agită atâtea interese meschine încât părerile despre ei sunt împărţite şi oscilează de la entuziasm la sarcasm, de la afecţiune la ură“.

Epilog 

Cu o zi înainte de moarte, Nicolae Iorga scrisese această poezie:

„În zilele de crudă foamete

Fiindu-le lehamite

În marginea ţării întregi

Au vrut s-ucidă pe moşnegi,

Iar ei au zis: Nu fiţi păgâni,

Răbdaţi puţin pe cei bătrâni.

De-a lungul căii morţilor

Ei sunt în pragul porţilor.“