Domnule Ministru,

[…] Îmi permit, Domnule Ministru, a vă trimite și petițiunea Dnei Alexandrina Em. Grădișteanu, care este în mare miserie, în urma purtării destrăbălate a fiului său Grigore Grădișteanu – care a mâncat avutul său, și acela al mamei sale – și care cere să i se închirieze una din casele sale, pentru trebuințele Ministerului Cultelor.

Scuzați, Domnule Ministru, și primiți assigurarea prea ossebitei mele considerațiuni.

Zoe Bengescu, poate cea mai iubită și mai influentă doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României, scria aceste rânduri la 27 mai 1905 către Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor. Nu știm dacă onor. Ministrul Cultelor a găsit o soluție, știm însă că pe data de 2 iulie a aceluiași an Zoe Bengescu își reînnoiește rugămintea.

Dar cine era Alexandrina Grădișteanu, mama lăsată în mizerie de fiul destrăbălat și ajunsă la mila ministerială?! Era văduva lui Manolache Grădișteanu, fost președinte al Curții de Conturi, trecut în neființă în 1895. Alexandrina (numită și Nastasia) era nepoata doctorului Constantin Darvari, primul doctor al Bucureștilor. Apreciat pentru știința de carte și bunăvoința cu care își trata pacienții, doctorul este bine plătit și face afaceri care îi aduc în scurtă vreme o avere considerabilă. Era interesat mai ales de terenuri și prăvălii, din care cumpără ori de câte ori i se ivește o ocazie bună. Fiul său, Mihail Darvari, ajuns căminar, este și el preocupat și are toate mijloacele ca să sporească averea familiei. După mamă, descendentă a familiei Buzescu, Alexandrina Grădișteanu avea parte și de moștenirea Buzeștilor.

Așadar, coana Sița, cum i se spunea printre apropiați, adusese la căsătoria cu Manolache o frumoasă zestre în casa Grădiștenilor – veche familie boierească din Muntenia, înrudiți cu Bălăcenii.

Oameni strânși la pungă, cei doi căutaseră să administreze averea cu atenție. Avuseseră șate copii, din care trăiseră trei, iar în 1905, când se scria această scrisoare mai erau în viață doi – adevărate celebrități.

Domnișoara cu onoarea compromisă

De la Eufrosina, fiica cea mare, o frumuseţe a vremii, a pornit în 1882 scandalul domnișoarelor de onoare care a dat dureri de cap Regelui Carol I și a îmbolnăvit-o de-a dreptul pe regina Elisabeta. Curtea se pregătea să inaugureze castelul Peleș, iar asta însemna un întreg program de festivități și numeroși oaspeți. Într-o noapte, o santinelă surprinde un tânăr ieșind pe fereastră din camera uneia dintre domnișoare. Regele este trezit din somn în puterea nopții si scandalul devine public. Cine erau protagoniștii? Eufrosina Grădişteanu, ”foar­te frumoasă şi impunătoare, cu un minunat păr lung şi blond” stârnise o adevărată pasiune în sufletul lui Paul Guillame, secretarul legației Belgiei la București. Carol I ia măsuri radicale: concediază pe domnișoarele în cauză și impune tânărului secretar belgian să ia urgent în căsătorie pe Eufrosina Grădișteanu, cu atât mai mult cu cât ea era deja logodită cu altcineva. Dar Paul Guillame, fără a se împotrivi, pune o condiție: solicită ca regele Carol I, înrudit cu casa regală belgiană, să-i obțină funcția de însărcinat cu afaceri. Lucrurile tergiversează, negocierile sunt dure, dar până la urmă situația se limpezește, iar fata cea mare a Grădiștenilor devine baroneasă Guillaume și își urmează soțul la Madrid, unde acesta primise o nouă misiune diplomatică.

Fiul destrăbălat

Dar nu despre Eufrosina scria în 1905 Zoe Bengescu ministrului Cultelor. Fiul destrăbălat era Grigore Grădişteanu, ultimul descendent masculin al acestei ramuri a familiei. Despre faptele lui rușinoase povestește savuros Neagu Djuvara, el însuși descendent al Grădiștenilor. Astfel, măcinat de ambiţii şi orgolii uriaşe, Grigore Em. Grădişteanu scrisese Nobiliaru Familiei Grădişteanu, lucrare în care identifică un strămoş printre primii colonişti trimişi de Traian după cucerirea Daciei! Se presupune că fantezista lucrare este rodul nemulţumirilor pe care descendentul Grădiştenilor le nutrea față de originea familiei – mult prea modestă după gustul său. Una dintre nemulţumiri este legată chiar de bunicul din partea mamei, doctorul Constantin Darvari, căruia gura mahalalei îi spunea ”Clistirache Cacanache”. Deși avusese sarcini oficiale în vremea ciumei lui Caragea și le îndeplinise cu succes, bunul doctor umbla cu clistirul pe la casele boierești, iar asta nu îi fusese iertat.

Grigore însuși se căsătorise cu Zoe Zefcari, fiica generalului Alexandru Zefcari și a Alexandrinei Filipescu. Generalul fusese  comandant al garnizoanei București în timpul loviturii de stat care a dus la căderea lui Cuza. Loial domnitorului,  el a fost atras în casa lui C. A.Rosetti, la un joc de cărți la care câștiga continuu, fără să ştie că cei din jur căutau să-l ţină astfel cât mai mult timp departe de gărzi. Bineînțeles, toate astea nu erau deloc suficiente pentru gustul de mărire al ginerelui.

Așadar, deși Zefcarii erau neam de bancheri greci, adică oameni cu bani, nici ascendența soției nu era de natură să-i ofere satisfacție lui Grigore Grădișteanu. Pe lângă faptul că nu aducea suficient sânge albastru, Zoe Zefcari Grădișteanu, femeie altminteri frumoasă, era ”foarte  dură și puțin afectuoasă”.

Măcinat de aceste frustrări, Grigore Grădișteanu plănuiește să reclădească vechiul conac al familiei, dărâmat de o surpare de teren și pornește o lucrare faraonică. În locul clădirii potrivite nevoilor unei gospodării de țară, urmașul Grădiștenilor înalță un adevărat castel englezesc. Uriașa construcție epuizează fondurile ctitorului și Grigore Grădișteanu se vede nevoit să recurgă la averea mamei sale. Coana Sița Grădișteanca, moștenitoare a averilor Darvari și Buzescu, îl refuză însă și pe bună dreptate. Drept pentru care fiul recurge la o soluție disperată – falsifică semnătura coanei Sița pe cecuri!

Scandalul devine public atunci când mama își dă fiul în judecată. Bucureștiul vuiește. Bătrâna doamnă nu vrea să cedeze, vrea dreptate. Grigore Grădișteanu părăsește țara în cea mai mare grabă, împreună cu soția și cele trei fiice. Mijlocitorul acestei plecări în plin proces pare să fie însuși Vintilă Brătianu, prieten din tinerețe.

Nicolae Iorga găsește cu cale să spună și el câteva vorbe de ocară lui Grigore Grădișteanu. Călătorind spre Comana și zărind noul conac, înfierează pe proprietar: ”Pe o înălțime stăpânitoare, un puternic castel nou, din cărămidă aparentă, se desfășoară nemîntuit încă: el amintește risipa nechibzuită a unui coborâtor dintr-un vechi neam care s-a ruinat, s-a pângărit, a fugit și a căpătat în urmă osânda tribunalelor.” Desigur, pe urmele lui Grigore Grădișteanu numai rușinarea lui Iorga mai lipsea!

Fugarul se stabilește cu familia în sudul Franței și așteaptă să se prescrie condamnarea. Între timp, construiește într-un sat lângă stațiunea Guetary o vilă după modelul castelului abandonat la Grădiștea. Va reveni în țară abia după Primul Război Mondial și se va stinge fulgerător în anul 1921. În plină conversație cu ginerele său Constantin Mavrocordat, Grigore Grădișteanu a căzut cu capul pe sticla biroului răpus de un atac de cord.

Conacul de la Grădiștea a fost donat de Zoe Zefcari Grădișteanu unei școli din Giurgiu. Regimul comunist l-a dat spre folosință Securității și este în prezent unitate militară. Dincolo de gardul înalt care o împrejmuiește sever, abia dacă se bănuiește clădirea care a dat peste cap pentru totdeauna liniștea unei vechi familii boierești, acum stinse.