Nu mai e nimeni acasă la Tanti Bi, pe C. A. Rosetti 37. De multă vreme, Tanti Bi s-a dus să se odihnească printre ai ei. Au rămas numai zidurile să-și amintească foșnetul rochiei sau sunetul glasului, să păstreze – prin cine știe ce colț de încăpere pustie – umbra lui Ionel sau blândețea vorbei lui Costache.

Tanti Bi, așa îi spuneau nepoții, era fiica cea mare a Piei și a lui I. C. Brătianu, sora lui Ionel, Dinu și Vintilă, cea dintâi descendentă (care a trăit) a dinastiei de Argeș – cum le spunea Nicolae Iorga. Brătienii mai avuseseră o fetiță, Florica, moartă la 3 ani și după numele căreia botezaseră domeniul de lângă Pitești.

Tanti Bi trăia ”în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri și bibelouri minunate. […] Era o casă plină de minunății ca o peșteră cu comori.” Așa era casa care se îndreaptă acum către ruină.

Ridicată în 1896 după planurile lui Paul Gottereau, arhitectul care a dat Capitalei, printre altele, Palatul CEC și clădirea Bibliotecii Universitare, casa din strada Rosetti are o puternică valoare de simbol. I-au trecut pragul oameni de mare însemnătate.

Aici venea, întotdeauna cu drag, Ionel Brătianu, atașat în mod deosebit de sora lui mai mare Sabina, dar și de soțul ei, dr. Constantin Cantacuzino. Acesta din urmă a lăsat o amintire frumoasă: ”Era iubit de toți, de la cel mai bogat la cel mai sărac, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân.” Părerea unanimă despre Constantin Cantacuzino era de ”adevărat sfânt, atât era de bun și de blând, de devotat și de dezinteresat, de milos și de altruist.” Când, în 1920, dr. Cantacuzino se stinge, Ionel Brătianu va veni în casa din str. Rosetti și, stând la biroul doctorului, va plânge pe cel care i-a fost ”mai mult ca un frate”.

În aceeași casă, în primii ani ai veacului trecut, Tanti Bi va organiza pentru nepoții ei și prietenii acestora ”balul micilor bucătari”, o bucurie pe care copiii n-au uitat-o niciodată: costumați în bucătari, aveau fiecare coșuri cu fructe și legume proaspete și se întreceau care să vorbească mai corect franțuzește.

Între zidurile azi uitate a gândit Sabina Cantacuzino înființarea muzeului Toma Stelian, donarea colecției de costume populare românești – poate cea mai valoroasă din țară, primul cămin pentru copii din România organizat după principiile Montessori și înființarea Universității Libere.

Tot în casa din strada Rosetti, ”Tanti Bi a murit singură în plin bombardament german, când nimeni și nimic nu mai putea circula pe străzi, în acele continue valuri de avioane care bombardau Băneasa și orașul. Nu știu cum, câți, care și cine au înălțat un catafalc în marele hol, unde aveau loc concertele de cameră, și au întins-o, îmbrăcată în alb, pe acel catafalc și au acoperit-o cu florile culese din grădina  ei. Era o căldură atroce, în acel 23 august 1944. A rămas acolo pe catafalc, neînmormântată și de cele mai multe ori nevegheată, timp de aproape o săptămână […] pentru că bombardamentele și tot haosul dezlănțuit împiedicau orice activitate obișnuită.”

De la momentul morții Sabinei Cantacuzino și pînă în 1950, când a fost naționalizată, casa a aparținut Aşezământului Cultural „Ioan C. Brătianu”. Apoi, sub regimul comunist, a fost în folosința unei unități militare. În anul 1991, Așezământul a fost reînființat de Ioana Brătianu, fiica istoricului George Brătianu, fiul lui Ionel. În 2010, casa a fost recuperată prin justiție, iar în anul 2013 a fost eliberată de cei care ocupau spațiul. Între timp, Ioana Brătianu s-a stins, iar conducerea Așezământului a tot bătut pe la uși de primari. Singura intenție era aceea de a respecta dorința donatoarei, adică să pună spațiul la dispoziția culturii, a educației. Primarii Capitalei n-au vreme de ”fleacuri”. Așa că imobilul din str. Rosetti e pustiu, iar în curte e o cârciumă.

***

În dimineața când am primit alerta de pe blogul lui Stelian Tănase: CASA SABINEI BRĂTIANU ESTE ÎN PARAGINĂ, am tresărit ca la o veste de moarte. Materialul se termina abrupt: ”Casa trebuie salvată! Lansez aici un mesaj de ajutor.”

Dincolo de logouri tricolore și discursuri bombastice, realitatea e că aniversăm un centenar pe ruine.