În această primăvară s-a desfășurat la București a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World România. Festivalul a avut cea mai inteligentă și originală promovare a vreunui eveniment de acest gen din ultimii ani. Regizorul spotului, Alexandru Solomon explică: „Imaginea ediției a 11-a recreează tabloul lui C.D. Rosenthal, România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății. Tabloul reprezintă o Românie pură, luminoasă și liberă. Noi transpunem această imagine ideală într-un peisaj real, România aia pe care nu vrem să o vedem, care există dincolo de bula noastră și e în continuare încătușată de mizerie, de lipsuri elementare, o Românie în care coexistă mai multe lumi (urban-rural, contemporan și „medieval”, mizerie și lux).”

Adică România descrisă de Ion Pribeagu în 1915:

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi
Și flori și diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi
În capete savante!…
Poeţii ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac
Pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi
Iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri
Și tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri
Și fete ca-n poveste,
Idile nasc şi se desfac
Subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac
Și dragostea minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi
Ce plâng morminte multe…
Şi pribegesc scrâşnind din dinţi…
Dar cine să-i asculte,
Când e minciuna pe amvon
Și nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea – Rege?