În 1930, Ileana trăia cea mai fericită perioadă a tinereții ei. Era îndrăgostită și convinsă că și-a găsit prințul. Regina Maria nu-și ascundea nici ea satisfacția. E drept, tânărul nu avea șanse la vreun tron european, dar, pentru fiica ei cea mai dragă, regina putea trece peste asta. Fericirea Ilenei era mai importantă decât planurile de înrudire cu marile case regale. Elisabeta fusese regina grecilor, Mărioara era regina sârbilor, așadar unele lucruri se împliniseră. E drept că nu toate fuseseră cu noroc. Elisabeta se despărțise deja de George al Greciei, Carol era despărțit de Elena, numai Mignon era suverană și părea în siguranță alături de Sandro al ei. Rămânea Ileana.

Iar Ileana era tot ce iubise mai mult regina Maria, ”copilul sufletului ei”, fetița care o urmase ca o umbră peste tot, în palat sau pe front, în excursie la Bicaz sau peste Ocean, în America. Căsătoria Ilenei era o piatră de încercare, un examen pe care îl avea de dat ca mamă și ca regină. Iar regina a cedat locul mamei. Fiul prințesei de Pless, prietena ei de-o viață părea o alegere bună. N-avea șanse să domnească, dar avea toate șansele la inima Ilenei. Era un exemplar reușit, avea umor, era inteligent și nu-i lipsea îndrăzneala.

Prima întâlnire are loc după toate regulile romantismului: în timpul unui bal mascat la Cotroceni. În dimineața următoare, Ileana pleacă la Predeal, alături de prietenii ei.

Tânărul Alexander Friedrich Wilhelm Georg Konrad Ernst Maximilian de Pless, conte de Hochberg, prinț de Fürstenstein – Lexel, pentru prieteni – o urmează. Întrerupând o vacanță ca să vină în România, era destul de nepregătit pentru schi, dar gata să accepte improvizații vestimentare ca să fie împreună cu prințesa la munte. Fără mult efort, tânărul înalt, blond, cu ochii albaștri, îmbrăcat în alb și-a făcut apariția pe pârtie ca un star de cinema. Lexel părea să fie cel așteptat. Ileana a reacționat imediat. A doua zi după sosirea la Predeal, Asociația Studenților oferă Ilenei o medalie pentru meritele de schioare. În timpul festivității, prințesa anunță cu entuziasm că este îndrăgostită și se va căsători cu Alexander de Pless pe care, de altfel, îl ținea de mână.

Ileana era cea mai populară odraslă a familiei regale. Fotografiile ei se vindeau cele dintâi, ieșirile ei la cinematograf sau pur și simplu pe stradă erau primite cu entuziasm, românii o considerau copilul lor, al fiecăruia și modestia cu care ea le răspundea îi făcea să se simtă responsabili ca niște părinți. Ileana era fiica cea mică a poporului. De aceea alegerea ei era așteptată cu mult mai mult interes, dar și cu mai multă exigență. În plus, cele două surori mai mari erau regine, deci căsătoria Ilenei cu un conte era dezamăgitoare. Prin urmare, tânăra pereche de îndrăgostiți pornise cu stângul.

Dar Lexel se mișca repede. La 1 februarie 1930 urma să-și aniverseze în România cei 25 de ani, iar logodna se dorea a fi celebrată pe 19 februarie. Anunțul ia pe nepregătite pe toată lumea, inclusiv pe regină. Lexel este oaspetele palatului Cotroceni, nedespărțit de familia regală, apropiat de micul rege Mihai, invitat la masă de Regina Mamă Elena în palatul de la Șosea. Susține că vrea să se stabilească în România. Atelierele fotografice din București pun în vitrine fotografii cu cei doi logodnici.

Guvernul este prins cu garda jos. Ileana nu se afla pe linia directă a moștenirii tronului, deci legal putea lua în căsătorie pe oricine ar fi dorit. Iuliu Maniu însă primește de la ambasadorul german Mutius un dosar care dă totul peste cap. Documente oficiale aruncă asupra lui Lexel umbra unui stigmat inacceptabil: homosexualitatea. Constantin Hiott, Mareșalul Curții făcuse față de-a lungul vremii multor scandaluri care amenințaseră dinastia și tronul, dar acum ia foc! Colonelul Manolescu, aghiotantul prințesei este pensionat pentru că nu reușise să o împiedice să facă anunțul! Situația devine explozivă.

Într-o clipă, lumea de vis a Ilenei se prăbușește. Castelul din povești dispare strivit de trivialitate, prințul pe cal alb devine o cruntă dezamăgire.

Poate multe s-ar fi iertat, dar o astfel de acuzație nu putea fi trecută sub tăcere. Bucureștiul, imoral până în măduva oaselor, preocupat numai de distracție și petreceri, Capitala în care adulterul era un motiv de laudă devine un judecător neînduplecat. Bârfele la care toată lumea este expertă nu mai pot fi oprite. Iuliu Maniu, ardelean dintr-o bucată, îi spune tranșant reginei că logodna trebuie anulată imediat, iar Lexel trebuie să dispară din preajma și din viața Ilenei și a palatului regal. Poliția adună și distruge rapid fotografiile devenite acum compromițătoare.

Implorările prințesei de Pless nu au niciun ecou. Lexel și Ileana se despart în gară unde, în prezența șefului poliției, Lexel se urcă în Orient Expres. Amândoi tinerii sunt însă foarte deciși să nu renunțe. Lexel era convins că logodna e doar amânată. Încolțit de reporteri la Cannes, el declară cu fermitate: ”Ne iubim. Nu am făcut nimic rușinos. Logodnica mea mă cunoaște destul de bine ca să aibă încredere în mine. Ne vom căsători la București, pe 27 aprilie. Povestea legată de ruperea logodnei este o invenție a guvernului român, care dorește ca prințesa să se căsătorească cu un moștenitor al coroanei și nu cu al doilea fiu al unui prinț, așa cum sunt eu. Ca să vă faceți o idee despre cât de mult ne iubesc românii, vă pot spune că ne-au oferit în dar un palat, marina ne-a dăruit un avion cu patru locuri și am primit, de asemenea, daruri din partea armatei”.

Ileana pleacă împreună cu Regina Maria într-o croazieră cu iahtul către Egipt. Prințesa refuză cu obstinație să renunțe la alesul ei, mai ales că nu cunoștea cauza acestei măsuri guvernamentale. Se spune că la plecare, ridicând bărbia cu hotărâre ar fi declarat: ”Încă intenționez să mă căsătoresc cu Alexandru!”. Se consideră o victimă a intereselor de stat și atât. Regina Maria îi va spune tot adevărul abia în timpul călătoriei, ferind astfel de ochii lumii suferința tinerei prințese.

Dar Ileana nu se lasă. Ea nu poate crede nimic din tot ce i se spune, ignoră toate dovezile, îl acuză pe Maniu de minciună. Este gata să renunțe la orice i s-ar cere numai ca să-l păstreze pe iubitul ei Lexel. Avea 22 de ani și era în fața primei iubiri care depășea stadiul de flirt. Regina Maria va asista la agonia sufletească a tinerei. Căci Ileana suferă cu adevărat și neagă orice evidență.

Între timp, presa de la București, cunoscută ca una dintre cele mai veninoase din lume, își face treaba și caută detalii picante din viața tânărului baron. Apar știri despre sinuciderea din dragoste a unui tânăr care aflase că Lexel s-a logodit cu Ileana și nu a putut îndura gelozia. Desigur, multe erau rodul imaginației jurnaliștilor. Dar asta nu însemna că guvernul și Casa Regală nu erau expuși unui tir de întrebări insinuante și presupuneri îndoielnice. Ceea ce nu putea continua.

Lexel însuși este năucit de lovitură și își acuză fratele pentru întorsătura pe care o luaseră evenimentele. Este sigur că documentele acuzatoare sunt trimise de Hansel care mai bine moare decât să-l vadă căsătorit cu o prințesă și înrudit cu toate familiile regale europene.

Dar ce spuneau acele documente primite de la ambasadorul german, care erau acuzațiile?! Din Berlin veniseră dovezi, adică tăieturi din ziare, că tatăl lui Lexel, prințul de Pless făcuse parte din clica efeminată care l-a înconjurat pe Kaiserul Wilhelm II cu puțin înainte de război. În plus, și ca o problemă suplimentară, Lexel a fost predominant crescut de tatăl său. Potrivit fratelui mai mare Hansel, în acea perioadă au apărut anumite „tendințe nefericite” în Lexel și el a dezvoltat relații apropiate cu alți bărbați: un chelner, un măcelar și câțiva tineri din sat. Măcelarul era un om mult mai în vârstă și, probabil, instigatorul relației. Până la urmă au fost inițiate proceduri penale pentru încălcarea legii împotriva activităților homosexuale, iar Lexel a fost condamnat la două luni de închisoare. Nu a acceptat sentința, a făcut apel, dar înainte de audiere, măcelarul, care era martorul principal împotriva lui Lexel s-a sinucis în închisoare. Un binecunoscut avocat din Berlin și un psiholog au reușit, până la un punct, să obțină anularea sentinței împotriva lui Lexel. Dar Curtea de Apel, care l-a achitat din cauza dovezilor insuficiente, a menținut suspiciunea asupra lui.

Așadar, o situație tulbure și cu atât mai dezgustătoare.

Ajunsă în Egipt, la 5 martie 1930, principesa Ileana își va descărca sufletul într-o scrisoare către cel mai bun prieten, diplomatul Radu Cutzarida. În doar câteva săptămâni trecuse de la extaz la agonie.

”Radule dragă,

Pentru prima oară am lăsat să treacă o lună fără a-ți scrie, dar era din cauza unei atât de mari dureri încât nu aveam cuvinte, nici puterea de-a scrie. Din ziua în care a plecat Lexel, existența mea a fost o continuă amarnică jale și chin.

Radule, nu e adevărat ce se zice de Lexel, sunt convinsă, absolut convinsă, dar lumea e atât de rea și cu guvernul nostru sucit mi-au pus cuțitul la gât făcând din totul o chestiune între guvern și familia regală încât a trebuit să renunț pentru moment la fericirea mea. Am impresia că s-a prăbușit totul în jurul meu, trăiesc în vag, încerc să nu fiu indiferentă la tot ce văd și e atât de minunat în țara asta. Nu știu decât că cu o răutate extraordinară, cu o cruzime oribilă mi s-a dărâmat visul minunat, tot viitorul ce-l clădisem pe [n.n.- cuvânt indescifrabil] auriu al lui Lexel mult adorat. Dar, Radule, sper, ba chiar sunt sigură că voi străbate negura aceasta, că voi ieși iar la soare unde mă va aștepta Lexel cu brațele deschise.

Jumătate din chinul meu e gândul că și el suferă atât de îngrozitor că comunicația e atât de grea și mai mult sau mai puțin interzisă. Totuși, astăzi mi-a dat Domnule voie să-mi recapăt curajul, căci Fratele lui mai mare, care e un înger, cere o întrevedere cu mama. Deși nu-l cunosc, știu sigur că mi-e prieten și că prin el se vor desluși lucrurile.
Radule, cu convingerea fermă că-l voi vedea iarăși pe Lexel, comandă, te rog, ceasul în aur. Eu nu voi merge la Paris, dar îmi poți trimite desene la București unde voi fi nu prea știu când, dar asta îți pot telegrafia.

Vezi, totul e atât de vag. Viitorul fără Lexel nici nu-l pot închipui sau concepe chiar de-ar fi să aștept o eternitate. Știu că nimeni nu ar pricepe această siguranță a mea, dar vezi tu e ceva în mine care știe parcă independent de mine. Am fost așa de aproiape de el și fericirea noastră era atât de pură. Nu-mi pot explica cum de are o reputație atât de rea, dar și zvonurile merg crescând și presa ne omoară, ce scârbă de lucru…

E o așa de mare amestecătură în mine și mă simt zdrobită. Aș vrea să-ți spun de minunile ce le văd, dar mi-e cu neputință. Mai târziu am să-ți spun. Ce-o fi să fie; e un Dumnezeu mare și bun peste noi care ne va ajuta, eu cred în El și El mă susține și mă va duce la bun sfârșit.

Te sărut cu mult drag și de întâlnești vreodată pe Lexel să-i fii prieten așa cum îmi ești mie.

Ileana

Numai că instinctul o înșela pe tânăra îndrăgostită. Nu l-a mai întâlnit pe dragul ei Lexel. Iar aceasta nu avea întâmplător o reputație proastă. Viața lui a avut un drum sinuos, cu povești de spionaj, cu schimbări de identitate și cu o homosexualitate declarată și recunoscută.

 

Viața în România avea să se schimbe fundamental chiar în vara anului 1930. În iunie, Carol al II-lea revine în țară și instaurează dictatura regală. Un an mai târziu, Ileana se căsătorește cu Arhiducele Anton de Habsburg cu care va avea șase copii. Durerea primei iubiri se pierde în tumultul unei vieți lungi, cu multe alte dureri mai mari.

 

Din toată povestea a mai rămas doar scrisoarea trimisă lui Radu Cutzarida, mărturie a acelor lacrimi de tinerețe.