Nu mai corespundea. Era deștept.

 

2200
Foto: artista.ro

Andrei Gheorghe a fost vocea unei generații – generația mea. Iar această voce a tăcut acum definitiv.

 

Nu am fost întotdeauna de acord cu felul în care se manifesta. Dar am simțit mereu că vorbește despre neîmpliniri, nedreptate, dezamăgire, zădărnicie pe limba noastră și pentru noi toți. De multe ori, furiile lui erau furiile noastre, ale celor de-o seamă cu el.

Fără Andrei Gheorghe, această generație al cărei unic rost pe lume a fost să facă trecerea între două forme de disperare are glasul mai slab. Și așa slăbea, îmbătrânind. Acum e și mai firav.

În ultimii ani abia ne aminteam de el. Ușile i s-au închis una după alta. Andrei Gheorghe nu mai corespundea. Era deștept. Locul lui în marile trusturi de presă îl ocupă – de mulți ani și pe durată nedeterminată – proștii, obraznicii, găunoșii, nemernicii. Andrei Gheorghe nu a putut face jurnalism cu starlete și analfabeți. Și nici n-a vrut să prostească pe cei și așa prostiți. El credea că lucrurile trebuie să aibă sens, iar oamenii – rațiune.

La emisiunile lui Andrei Gheorghe nu lăcrimai. Strângeai dinții, strângeai pumnii, dar nu plângeai. Poate uneori îți dădeau lacrimile de nervi și neputință.

Andrei Gheorghe lupta cu sistemul strâmb și murdar. Andrei Gheorghe spunea cuvinte urâte pentru că nu avea subiecte frumoase. Vedea urâtul cum răsare peste tot în jur, stăpânitor.

Dar nu mai contează. Viața lui devenise cenușie cum sunt viețile noastre, ale celor de-o seamă cu el. Speranța că va mai fi soare vreodată murise demult. Andrei Gheorghe obosise cum am obosit toți. Acum treizeci de ani schimbam lumea. Astăzi, învinși, am înțeles că nu s-a schimbat decât răul în alt rău.

Rămas bun, Andrei Gheorghe. Pe noi ne doare altfel plecarea ta. Ne doare gândul c-am trăit degeaba.