Când s-au decis căsătoriile lui Carol al României cu Elena a Greciei şi Elisabeta a României cu George al Greciei, poporul elen a murmurat. Religia spunea că ambele căsnicii sunt sortite eşecului. Românii credeau la fel, dar erau mai puţin vocali. Regina Maria, artizana acestor căsătorii, britanică, nici nu visa că există astfel de prejudecăţi. Ea îşi dorea doar, în mod firesc, să poată participa la ambele ceremonii. Aşa că mariajele princiare au avut loc la numai o săptămână una după alta.

“Mă simţeam atrasă de el”

Căsătoria lui Carol, prinţ moştenitor cu un trecut tumultuos la cei 28 ani ai lui era o urgenţă. Faptul că se îndrăgostise de Elena a Greciei – un noroc. El mai fusese căsătorit (chiar dacă actul se anulase) şi avea un copil cu Zizi Lambrino, se întorcea dintr-o călătorie în jurul lumii, fusese crescut cu ideea că totul îi este permis şi totul i se cuvine. Curtea regală a României avea nevoie de el însurat pentru repararea imaginii dinastiei. Românii îşi iubeau viitorul rege şi îi priveau cu indulgenţă, dacă nu chiar cu simpatie greşelile. Relaxata morală dâmboviţeană permitea chiar un curent de mândrie faţă de „năzbâtiile” prinţului de coroană. În ochii supuşilor săi, Carol îşi demonstra bărbăţia, iar dacă o făcuse destul de devreme era cu atât mai bine.

Continuarea:www.catchy.ro