O seară nefiresc de caldă pentru începutul lunii iunie. Teatrul Foarte Mic. O sală minusculă în centrul clocotitor al Capitalei. O sală la care ajungi urcând trepte numerotate. E o interesantă metodă de introducere în atmosfera piesei 39 de trepte, adaptare după Hitchcock lansată în ianuarie.

Se face ora şapte –  nouăsprezece adică. Ai zice că a intrat toată lumea. Greşit! Fireşte că soseşte, jovial, ocupantul locului din capătul rândului. Fireşte că toată lumea se ridică încercând să-i facă loc.

O voce anunţă de trei ori, la intervale mici, că va începe spectacolul. Spectatorii sunt rugaţi să închidă telefoanele. Bineînţeles că nu le închide toată lumea. În sală se face întuneric deplin. Se aud cele trei lovituri de gong. Se aprinde un reflector. Pe scenă apare o siluetă fragilă. O doamnă înaltă, blondă, aproape transparentă se aşează la pian. Mângâie cu gesturi sfioase, de nesfârşită gingăşie capacul şi clapele. Oare de ce n-o fi delicateţea contagioasă?!

Acordurile pianului sunt oarecum surprinzătoare în sala supraîncălzită. Şi intră Maia. „Astă seară: Lola Blau!”

Continuarea:www.catchy.ro