Pe Klaus Iohannis nu-l ajută faţa. Ghinion! Râde cu dinţii strânşi. Este un om tăcut – tăcător i-a spus presa ca să-l poziţioneze în antonimie cu actualul Preşedinte prea vorbitor. Când deschide gura, rosteşte cuvintele rar şi asta se adaugă accentului oarecum ardelenesc, oarecum săsesc. Nu ştie să glumească, este evident. Vine de la Sibiu, adică de dincolo de munţi. Sunt motive suficiente pentru regăţeni să nu-l agreeze.

Pe Klaus Iohannis nu-l ajută stilul. Ghinion! Este total lipsit de orice aer şmecheresc, nu ştie să facă cu ochiul complice, nu e genul care dansează pe la petreceri câmpeneşti cu genunchiul în pământ şi bătând din palme pe lângă fustele creţe ale partenerei. Îşi priveşte interlocutorul în ochi. Faţa lui nu exprimă mare lucru, e înalt şi drept, cam ţeapăn, poartă nişte costume care nu fac cute niciunde, nu se bate pe burtă/umăr/fund cu nimeni, este răbdător şi ambiţios, se dezamăgeşte greu, nu disperă pentru că nu se ambalează, este foarte disciplinat şi pare lipsit de viaţă interioară. Deci nu poate fi un candidat popular. N-are nicio şansă. Candidează cu mult curaj într-o ţară care nici nu-l recunoaşte ca aparţinându-i. Concetăţenii îl cred neamţ, nemţii ştiu că-i român. S-a născut la Sibiu, dar asta nu e un argument care să ajute, nu-i oferă o circumstanţă. Ba dimpotrivă, am putea zice!

Pe Klaus Iohannis nu-l ajută caracterul. Ghinion! Este foarte încăpăţânat. Nu-l întorci din drumul lui. Nu se răzgândeşte. Dacă avea această „calitate”, se răzgândea de când a tot fost purtat ca sfintele moaşte şi refuzat, şi iar scos de la naftalină, şi iar refuzat. Nu s-a răzgândit, a perseverat. Nu ştim dacă înjură, dar nu pare un adept – alt mare păcat peste care alegătorii nu vor trece.

Pe Klaus Iohannis îl ajută istoria. În 1866, un neamţ începea un drum de jumătate de secol la capătul căruia ne-a lăsat România Mare. Dar ghinion! Românii nu-şi cunosc istoria și nici nu-i interesează.