Marţi, 29 iulie 2014. Trei ceasuri rele: viituri ucigaşe în Oltenia, război în Ucraina şi candidatura lui Victor Ponta. Ucraina, ca Ucraina – se descurcă ei deocamdată fără noi. Dar viiturile?! La Novaci a avut 5 metri, un tsunami mai timid, aşa, ca pentru o ţară mai amărâtă, dar tot tsunami. Bine, nici cu viiturile alea mai mici nu ne e ruşine. Au măturat tot: maşini, case, copaci – câţi mai erau, animale, culturi, poduri, cale ferată. Şi fatalitate! Taman la zi de mare candidatură.

Vremea paparudelor, ce să-i faci?! Pentru că îi era în drum şi-i venea la îndemână, Victor Ponta a şi pornit către zona calamitată. Nu are rost să facem glume proaste cum că toată ţara ar fi o mare zonă calamitată. Să ne păstrăm sobritatea, aşa, ca vicepremierul Oprea. Încruntat, cu evidente probleme oculare (sau…?), el a apreciat în calitate de ministru şi bărbat de stat: sunt aproximativ doi morţi. După aproximare a intrat în viteză în sala polivalentă de la Craiova urmat îndeaproape de alt ministru şi bărbat de stat – Dobriţoiu. Ăştia miniştri, domnule! Aşa da!

Estimp, Ponta şi Dragnea umblau suflecaţi pe la inundaţii. Probabil evaluau pagubele în maniera care i-a consacrat:

„Ce maşini?! Nişte rable, mă, dă-le dracu’. Care au fost deştepţi aveau asigurare, care nu – oricum erau prea proşti ca să aibă maşină. Case?! Nişte dărăpănături, cocioabe, bine că le-a luat apa că cădeau (sic!) pe ei! Copaci?! Ai dracu’! Văzuşi, mă, ca mai erau, că nu se defrişase tot, cum latră aştia de pe la ong-uri?! Animale? Se pune şi moşu ăla de şaptej de ani sau…?! Culturi! Culturi pă dracu! Nişte amărăciuni de roşii şi castraveţi, jigărite, vai de ele! Porumb oricum era puţin ăla care mai rămăsese, că grosu’ îl furaseră ţiganii ca să-l vândă pentru fiert. Poduri, mă rog, nişte podeţe, mult spuse poduri. Oricum asta e soarta lor, nu zice şi cântecul ăla de-l cântam în copilărie cu „podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat” ?! Asta-i soarta podurilor şi podeţelor. Cu calea ferată e mai naşpa că e de la privaţi, da’ vedem noi. În general, cam asta. Le dăm nişte bani să repare ce s-a stricat şi dă-i dracu’! Hai, că e târziu, ne-aşteaptă ăia la Craiova, au rămas cu Olguţa şi dracu’ ştie ce le spune aia. Ia sun-o. Zi-i: Fă, ai grijă ce vorbeşti! Ţine-i în priză, da’ nu-ţi drumu la gură, că…” .

Vorbă oltenească, cu dracu pomenit la fiecare două cuvinte. Parcă Marin Preda, oltean de geniu altminteri, nu zicea: Omu’să fie om sau dă-l dracu’!?