Corbii

Există o categorie pseudo-umană care aşteaptă cu sufletul la gură să se mai ducă unul. De preferat important, cu nume pretabil la nesfârşite dezbateri şi cu trecut complicat.

Anul trecut a fost  generos cu ei. Au primit porţii îndestulătoare de circ, de spectacol sinistru. Au avut ce vorbi. Pe scurt – au primit hrană spirituală. Pentru că ei cu asta se hrănesc: cu veşti despre morţi şi păreri despre durerea sau lipsa de durere a celor rămaşi.

Cum funcţionează specia:

Câţiva corbi tineri stau pregătiţi să intre oricând în direct cu microfonul ţintind familia îndoliată. Au întrebări care mai de care mai tâmpită: inegalabila „Cum vă simţiţi?”, urmată îndeaproape de ”Când aţi vorbit ultima dată cu …? „ şi  „Vă aşteptaţi să moară…?” Estimp, pe ecranele tv se derulează imagini cu diferite persoane, multe necunoscute, care grăbesc spre destinaţii fireşti în astfel de ocazii: spital, morgă, firmă de pompe funebre. Pe urmele lor aleargă stolul de corbi tineri şi violenţi care calcă în picioare, de-a valma, spaţii verzi, ronduri de flori, sentimente, amintiri.

In studiouri, corbii de la tehnică montează cu îndemânare secvenţe care în realitate n-au avut legătură una cu alta. La final, se obţine un material – aşa se numeşte – condimentat cu lacrimi, feţe sobre, ziceri adânci precum: „ Ei, ce să-i faci, ne ducem toţi…” sau „ Dragă X, fii liniştit, venim şi noi”. Făcătura cu pricina este un episod pilot. Urmează un serial cu imagini de la locul unde e depus răposatul, imagini care reuşesc, uneori, să surprindă şi o jumătate din chipul cadavrului vizat. Minute întregi, obiectivele stau aţintite asupra coroanelor mortuare şi panglicilor inscripţionate oferindu-se mostre copioase de interpretare a textelor respective.ziuaconstanta.ro

Corbii cei mulţi sunt însă cei pentru care se construieşte tot acest edificiu. Cei care participă la înmormântări, alcătuiesc cortegiul, răspândesc zvonurile şi miasmele morţii prin târg. Cetăţeni cu căciulă de blană şi palton sau fes şi canadiană de fâş, doamne trecute cu opinii stricte în domeniul religios, în cel juridic privind moştenirile, în cel conjugal privind cantitatea de lacrimi care se cad a fi vărsate la decesul consoartei – într-un cuvânt: cohorta de specialişti în folclor de tintirim, cu neuitate epitafuri:„Trecător, opreşteţi pasul (sic!)”. Ei sunt corbii care asigură ratingul – cuvânt de taină şi spaimă pentru tot ce înseamnă media.

Recentul deces al lui Sergiu Nicolaescu a răscolit toată populaţia de corbi a ţării. Intr-un ultim gest de cochetărie, regizorul a refuzat mulţimii imaginile cu descompunerea trupului în cutia de lemn. Ei bine, unul n-a rămas insensibil la această ofensă. Voci isterice au răcnit în faţa crematoriului, cerând dreptul de a privi un chip desfigurat de moarte şi amintind demenţa gloatei care se înghesuia, în Evul Mediu, împrejurul ghilotinei.

Insăşi Biserica a tresărit, ultragiată. Cum adică?! Fără sobor de preoţi, fără lumânări, fără cântările cele cutremurătoare pentru sufletele sensibile, fără luarea de rămas bun – atât de gustată?! Păi, se creează un periculos precedent şi rămân fără clienţi ctitoriile şi cimitirele! Ca să nu mai vorbim de bieţii preoţi care vor ajunge în sapă de lemn! Nu se poate! Cu poalele lungilor sutane în cap, mai marii BOR au decis, indignaţi, că nu se ţine slujbă la capul ăluia de îndrăzneşte să lase cu limbă de moarte incinerarea. Dixit!

Argumentul suprem: Biblia zice că ţărână suntem, în ţărână să ne întoarcem. Intrebare eretică: este cenuşa ţărână sau nu? „Din această dilemă nu puteţi ieşi.”