Gustul majorităţii

oradeiasi.oradestiri.roAndrei Marga, proaspăt numitul preşedinte al Institutului Cultural Român şi-a prezentat planul de management  şi ne-a umplut de perspectivă în ale culturii. Inţepenit în vechi cutume, ruginit pe la toate încheieturile minţii, reumatic  în gândire rectorul clujean nu se lasă. PSD-ul i-a asigurat un loc călduţ şi sigur, iar el va avea grijă să-l onoreze în spiritul partidului care l-a miluit cu această minunată “pleaşcă” – vorba Paleologului.

Din stufoasa domniei sale plănuială de readucere a ICR pe drumul cel bun am cules cu trudă două idei principale. E drept că nici nu părea să fi fost mai multe!

Intâi de toate, zice domnul Marga că trebuie promovate operele culturale validate. Termenul  îl obsedează de când cu referendumul. Validare – invalidare i se par cuvinte potrivite pentru a stabili valoarea unei lucrări de cultură, valoarea actului cultural în sine. Bun, şi cum se face validarea?! Păi, simplu, zice Marga: trebuie să satisfacă gustul majorităţii.

Aici ne-a inchis gura. Definitiv. Adicătelea cu cât gustă mai multă lume actul cultural cu pricina, cu atât e acesta mai validat şi merită mai cu prisosinţă a fi promovat. Box populi, box Dei! Asta ne va ferici de-a binelea. Iniţiativa deschide orizonturi nebănuite unei categorii care nici cu gândul nu gândea, nici cu visul nu visa că face cultură. Tot guristul cu versuri bine simţite, deşi agramate, va fi om de cultură promovabil, pentru motivul întemeiat că este validat de mulţime în cadrul unei manifestări denumită “culturală” de-un afiş lipit pe gard. De mâine putem trimite pe scenele Europei ansamblurile de Floricici şi Muguraşi care impresionează norodul la ziua satului şi deschid campaniile electorale.

Domnul Marga nu e un om al experimentului. Se teme de surprize şi nu-i plac provocările. In optica domniei sale Mungiu şi Mitulescu sunt nişte creatori încă nevalidaţi! Aşa că tot de mâine sau chiar de azi – de ce nu?! – putem purcede la promovarea agresivă a Las Fierbinţi-ului şi Trăsniţilor, astfel încât să vadă şi aceste “opere”, validate de gustul majorităţii, luminile marilor festivaluri de film de la Berlin şi Veneţia. Gustul majorităţii, stimate domnule Marga, e o noţiune care ne umple de optimism. Şi de manele!

Bineînţeles, între timp vom ieşi in lume, iar şi iar, cu opere validate până la tocire cum ar fi lăbărţatele producţii  cinematografice “Cu mâinile curate”,  “Noi, cei din linia intâi”, “Revanşa”, “Duelul”, “Zile fierbinţi”. Că doar validarea vine cu vremea, ăi bătrâni ştiu cum să facă! Valoarea o mai dă, nu-i aşa, şi cantitatea de păr alb sau pleşuvia, după caz, care încununează creştetul creatorului.

In lumina acestor nepreţuite teze, pentru opera scrisă, ca să nu dăm greş, ar fi bine să ne orientăm către Miron Costin şi Grigore Ureche –  validaţi de trecerea secolelor.

In al doilea rând, onorabilul nu se sfieşte să vorbească despre politică. Domnia sa crede că nu se poate cultură fără de politică, aşa ceva nu există. In acest sens, emoţionat până la lacrimi, preşedintele  Culturii de partid şi de stat citează tremurător o zicere care i-a bulversat existenţa tihnită, de rezervă de partid inofensivă şi mediocră: Nici Iisus din Nazareth nu era apolitic! Prin aceste minunate cuvinte, dna Angela Merkel i-a câştigat definitiv inima sensibilului universitar român. Şi i-a oferit ideea de sprijin pentru ceea ce avea de gând şi era pus să facă- alinierea culturii la noua revoluţie socialistă.

Eşti vechi, domnule Marga. Dar nu precum Caragiale, că nu mai avem noi norocul ăsta! Eşti vechi ca prăjitura al cărei nume îl porţi şi care umplea vitrinele cofetăriilor în Epoca de Aur!

P.S.- In spiritul celor spuse de menţionatul Neica Zaharia, propunem un proiect kultural validat decenii de-a rândul de oamenii muncii de la oraşe şi sate: reînvierea minunatelor brigăzi artistice şi demararea unor ample întreceri pe ramură. La caz de nevoie, ne poate ajuta Popescu – Dumnezeu, scriitor validat şi fost Preşedinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, om care ştie cum se construieşte, la adică, un cult al personalităţii solid.