Ieri, 3 septembrie 2012 a început Reuniunea Anuală a Diplomației Românești în cadrul căreia se aniversează 150 de ani de la înființarea Ministerului de Externe. In treacăt fie spus, primul ministru de externe român a fost, la 1862, Apostol Arsache, nume care astăzi nu mai spune nimănui nimic.

Dar nu despre lucruri atât de vechi este vorba într-un minister care se distinge tocmai prin modernitate (să ne amintim numai despre celebrul jacuzzi baconschian!). E vorba despre ceva mult mai recent și anume o declarație făcută de Traian Băsescu astăzi, în primul discurs de după revenirea sa la Cotroceni. In stilul agresiv care l-a consacrat, Președintele a făcut publică o chestiune de mare gravitate: ambasadorii români sunt ocoliți când e vorba despre reuniuni ale diplomației europene, sunt omiși din lista de invitați! Nimic mai trist. Cu alte cuvinte, reprezentanții României de azi sunt cantități neglijabile în politica europeană.

Domnilor, în cazul în care ați uitat sau habar n-ați avut vreodată, sunteți trimiși în alte țări nu ca să vă fie răsplătite merite de partid, nu ca să vă fie rotunjită averea, nu ca să aveți acces la valiza diplomatică pe care s-o burduşiţi cu parfumuri rare și lenjerie de damă. Nu v-a deranjat când nu ați fost invitați la mesele unde se iau decizii europene? Ați stat liniștiți? Ați făcut shopping? Ați făcut excursii? Cu ce v-ați umplut orele în care colegii dvs. discutau viitorul unui continent din care face parte țara care v-a dat pașaport privilegiat?!

Domnilor, în cazul în care știați, dar ați avut îndrăzneala sau indolența să uitați, amintiți-vă: Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, I. Gh. Duca. Numele aparţin chipurilor care au rulat pe imensul ecran din spatele vorbeţilor de la Reuniune!

Nicolae Titulescu, domnilor, a fost ales de două ori, contrar cutumelor, Președinte al Societății Națiunilor pentru anvergura personalității sale diplomatice, pentru tot ce a făcut ca să fie respectate suveranitatea și egalitatea statelor în relațiile internaționale. Ziaristul Raymond Cartier a spus despre el, vorbind în numele arogantei Franţe: „Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui său sonor au umplut istoria diplomatică de după război. El a fost unul din marii oameni ai României, unul dintre marii oameni ai Micii Înţelegeri, unul dintre marii oameni ai Genevei şi, pentru a spune totul, unul dintre marii oameni ai Europei”.

Grigore Gafencu a fost, domnilor, cel în jurul căruia s-a creat grupul pentru „Mişcarea Europeană” –  nucleul federalizării statelor Europei. In 1953, ziaristul, diplomatul, omul de stat care a fost Grigore Gafencu scria: „Fiecare epocă din istoria unei țări are bărbații săi mărunți, care se potrivesc cu păcatele vremii în care trăiesc, și puțini sunt bărbații mari, care prin virtuțile lor deosebite izbutesc să lase în urma lor, chiar în vremile cele mai întunecate, o dâră de lumină.” Despre el scria şi despre dumneavoastră, domnilor!

I.G.Duca nu a fost numai un cetăţean al cărui nume se află pe o placă

pe pereţii gării Sinaia. A fost şi diplomatul care a spus, în anii ‘20: “Oricare cunoaște politica românească [….] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi  în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră”.

 

Consideraţi că aceşti oameni ar fi acceptat ca România să fie omisă de pe vreo listă de discuţii? Şi ce părere credeţi că ar fi avut despre dumneavoastră, cei care acceptaţi aşa ceva?

Domnilor! Dacă nu vă cunoașteți  istoria, nu aveți ce căuta în diplomație. Dacă vă cunoașteți istoria, dar nu sunteți în stare să o respectați, nu aveți ce căuta în diplomație. Dacă vă cunoașteți istoria, credeţi că o respectați, dar acceptați să fie ignorată de alții, oricine ar fi ei, nu aveți ce căuta în diplomație.