Terasa Kretzulescu

Calea Victoriei – nume de roman și nume de stradă. Minunat e fostul Pod al Mogoşoaiei. Mai ales seara. Mai ales vara. Și mai ales în zona bisericii Kretzulescu!

E acolo un loc fără de care Bucureștiul ăsta ar fi mult, mult mai sărac. Este vorba despre Terasa Kretzulescu. In fața  Librăriei Humanitas sunt câteva mese și scaune. La intrarea pe terasă, dinspre Calea Victoriei sunt coșuri cu cărți! Visul oricărui pasionat de lectură, raiul iubitorilor de carte. Ai libertatea să răscolești, să alegi sau pur și simplu să treci mai departe. Dar cei care vin acolo nu vin în trecere. Se așează la masă cu o carte în mână. Discret, cineva întreabă dacă vrei cafea sau ceai. Poți să nici nu ridici ochii de pe pagină. Minunată cafea, excelente ceaiuri! Timpul se oprește. Filmul cotidianului se rupe, treci într-un univers paralel. Cel al cărții și al cărților.

Sau intri în librărie, de departe cea mai mândră librărie a Bucureștilor. Nu prin clădire, prin ceea ce conține. Iar ce conține nu poate fi evaluat. Alegi, răsfoiești, ieși pe terasă și poți să-ți citești cartea liniștit.

E acolo, pe Terasa Kretzulescu, o stare de bine greu de găsit altundeva în Bucureștiul începutului de mileniu trei. O stare de liniște și libertate interioară pe care numai cărțile o mai dau pe lumea asta care atât de mult s-a îmbogățit, că a devenit de o lucie sărăcie spirituală.

Printre coloane se văd zidurile bisericii. Nefiresc de aproape, cărămizile ei roşii sporesc starea de linişte. E ca o garanție că, fiind acolo de veacuri, veacuri de aici înainte totul va rămâne la fel. Sus, pe brâu, porumbeii  își văd netulburați de treaba lor, atunci când nu se plimbă agale și fără teamă pe caldarâm, printre picioarele trecătorilor.

Lângă biserică, bustul lui Corneliu Coposu privește înainte, poate spre clădirea fostului CC, poate numai spre cer. Puțin mai departe, Regele Carol I se întoarce acasă. Calul dă să intre pe poarta Palatului.

Toate astea se văd de pe Terasa Kretzulescu de te miri, când trec mașinile, că nu e carte poștală, ci realitate. Numai în după-amiezele de sâmbătă și duminică mai ai îndoieli, rarele mașini netulburând prea mult priveliștea.

Și după ce ochii rătăcesc, se pot întoarce la pagina cărții. Reintrarea în alt univers se face firesc. Binecuvântat să fie locul de biserica fetei Brâncoveanului sau de puterea cuvântului scris?! Și una, și alta.

P.S.- Incepând de ieri, presa vorbeşte, şi nu de bine, despre Terasa Kretzulescu şi despre Humanitas. Se pune problema expolatării şi injosirii librarilor. O, sfântă naivitate a celui care a crezut în binecuvântări!