Blestemul României are nume de familie. Un nume sfârșit cu particula obligatorie “escu”. Numai Eştii sunt suficient de longevivi în fruntea statului ăsta care se desprinde de lumea civilizată încet, maiestuos și absurd ca un iceberg de calota glaciară.

Primul Escu a fost inubliabilul Nicolae Ceaușescu – uriașa umbră care ne-a răvășit trecutul, ne bântuie prezentul și ne amenință viitorul. El este deschizătorul de drumuri, cel prin care blestemul s-a năpustit asupra României cu furie. Din 1965 și până în 1989, Nicolae Ceaușescu a fost tot și a făcut tot, astfel încât după el poporul să fie ca ieșit din comă: amnezic în ceea ce privește istoria reală, privind lumea prin ceață, înțelegând greu, cu sistemul de percepție aproape anulat. Până atunci trăise și respirase printr-un aparat: aparatul de conducere. Sistemul înlocuise tot ce era natural și firesc, crease valori acolo unde nu era nimic, crease peisaje acolo unde era pustiu. Timp de un sfert de veac, comatosul a aplaudat automat, a râs mecanic  şi a ovaționat din reflex. Nimic nu a tulburat mintea, sufletul, ființa lui adâncă și intimă. Dădea semne de viață într-un singur fel: făcea bancuri!
A urmat Ion Iliescu. Acest om, deja octogenar, uimește încă. A fost pregătit toată tinerețea lui în Rusia să preia puterea la București. Era instruit, era inimos, entuziast, echilibrat, mai puțin influenţabil. Invățase mult și asimilase tot ce spuneau manualele de comunism. A lansat conceptul “comunism cu față umană” şi l-a practicat cu toată convingerea lui. Dar, spre deosebire de Escul predecesor, a creat mulți discipoli. Ceaușescu nu a fost un creator de școală, Iliescu – da. A vrut, a știut, a putut să fie un mentor și asta îl face și mai detestabil. A crescut o generație, a îndrumat-o și o urmărește de aproape în exercițiul de conducere a acestui stat mărginaș din multe puncte de vedere. A fost președintele României din 1989 până în 1996 şi din 2000 până în 2004 – adică 11 ani. Este omul care l-a înjosit pe Regele Mihai cât n-au reușit s-o facă, la un loc, toți detractorii lui:pur și simplu, l-a întors de pe aeroport! Și a adus minerii să facă ordine la București. Asta nu i se va ierta niciodată. Pentru bătrânul comunist sărac și cinstit e deja prea târziu.

Pentru Emil Constantinescu însă era prea devreme. Ajuns în fruntea statului în 1996 din partea Convenției Democrate, nu face decât să-i dea o pauză lui Iliescu. Poporul nu era pregătit pentru acte de mare democrație.
Trebuia luat încetișor, ceea ce Emil Constantinescu s-a priceput de minune să facă. Nu de alta, dar nu părea să fie în stare de mai mult! Cu pregătire şi alură de profesor universitar, corect, cu oarecare delicatețe în atitudine și cu o demnitate elegant manifestată, Escul acesta nu va rămâne însă în istorie decât pentru vocea hilar de subțire după gustul popular și pentru asemănarea cu imaginea lui Alexandru Ioan Cuza.

Al patrulea Escu e momentan nițel suspendat! A doua oară, că e la al doilea mandat. El așa s-a obișnuit: mandatul și suspendarea! Nu poate duce nimic până la capăt fără scandal. Nu seamănă cu niciunul dintre Eştii predecesori. A fost marinar și se mândrește nespus, a fost comandant de navă și este convins că asta îl recomandă să fie și conducător de țară. Are o șmecherie de tavernă portuară unde se scuipă pe jos, îi place scandalul, îl creează și-l gestionează cu artă.
S-a înconjurat de o camarilă tupeistă, arogantă, mincinoasă şi lașă. Și-a promovat femeile în cele mai înalte poziții ale statului și a ținut un premier de plută în fruntea guvernului cât s-a putut de mult. Și s-a putut! Este omul cu cel mai mare talent politic dintre Eştii care ne-au distrus încet ființa națională. Are meritul de a fi fost mereu cu faţa către Europa civilizată, către înalta societate a bătrânului continent. A exagerat întotdeauna fără teamă, a minţit pe faţă, a râs în nas tuturor inclusiv poporului pe care l-a condus, este lipsit de spirit de echipă şi egoist. Are veleităţi de dictator, dar sud – american, nu bolşevic. Este un actor, dar nu un cabotin. Până în prezent, reprezintă ultima – adică cea mai recentă – lovitură a blestemului Escu.

In perioada suspendării, Preşedinte interimar al României este Antonescu.

 

 

 

Se aude  că la prezidenţialele următoare mai candidează Diaconescu şi Oprescu.