Mihaela

Nu e vorba de halucinogene, nu e vorba nici măcar de vreo tărie care să inducă o minunată stare de bine pe cale artificială – singura posibilă momentan.

E vorba despre referendum. Ei bine, CCR a cerut liste actualizate, BEC şi-a suspendat activitatea, MI a zis ca un minirecensământ de trei secunde/ poartă rurală rezolvă situaţia, iar Ponta a zis că nu mai e cazul. Numai că această numărare a votanţilor duce la cele mai teribil revelaţii. Care va sa zică, dacă situaţia s-a bazat pe cifre greşite, lasă că localele din iunie sunt ca şi cum n-ar fi, dar ce ne facem cu alegerile prezidenţiale din 2009?! Că înseamnă  că nici ăia x milioane, câţi l-au ales pe Azuriu, nu erau toţi în viaţă la momentul exprimării dreptului fundamental de a alege! Ca să nu mai zic de “parizienii” care au votat ca disperaţii de i-au adus omului procentajul care lipsea!

Cu alte cuvinte, Mircea Geoană a fost, în toţi aceşti ani, preşedintele ales al României? In noaptea aceea a cuţitelor lungi, care-l putea face şef de stat, dar l-a făcut de râs, Geoană avea dreptate să fie fericit? In noaptea când românii priveau trăzniţi la televizor, nepricepând de ce doi cetăţeni aparent sănătoşi la cap ţopăie şi urlă, amândoi odată: Am câştigat!, Băsescu pierduse în ţară şi aştepta pleaşca din străinătate ca să se salveze?!

“Mihaela, dragostea mea…”