Gruparea penelisto-pesedistă este categoric cel mai bun agent electoral al lui Băsescu. Cine s-ar mai fi încumetat, la capitalul de antipatie pe care l-a acumulat încet și sigur, în ani, să mai conceapă o campanie de susținere a acestuia ?! Nici măcar PDL, cu toată orbirea, cu toată disciplina penibilului Boc. Nici măcar Sever Voinescu. Nimeni.

Ei bine, două partide – unul cu istorie veche și altul născut din istoria recentă și rămășițele încă mocnind ale unui comunism cu evoluție de salamandră, o fac. In numai două luni și puțin, mulţumită lor, Traian Băsescu a ieșit “curat, luminat/ca argintul strecurat”- vorba babelor descântătoare. Omul care devenise de neprivit și de neascultat, care râdea antipatic, care ajunsese să fugă de mulţimile pe care atâta le-a iubit și folosit este acum floare! Vorba lui a căpătat o greutate pe care nici în prima zi de mandat n-o avea. Imbrăcat permanent în pantaloni albi și tricou albastru, Traian Băsescu vorbește, umblă, strânge mâini, atenționează presa, evaluează miniștri și magistrați, iar concluziile lui se confirmă. Ce poate fi mai dezgustător?!

Zilnic, liderii USL care sunt, întâmplător – asta e clar! – și ai țării, se zbat, aleargă, se agită, dar, mai ales, vorbesc. Și-l ajută. Cu fiecare ceas de luptă, bieții oameni se afundă tot mai adânc în ridicol.

Cine mai poate lua în seamă pe Victor Viorel Ponta?! A plagiat, a mințit, a ezitat, s-a răzgândit, a remaniat, a greșit ca un novice ce se află și a pierdut. Tot.

Cine mai poate asculta fără să râdă pe George Crin Laurențiu Antonescu?! Bate drumurile, e veșnic cu ochii injectați, atacă defunctul PDL, cere atenție, dă sfaturi, înfierează racilele băsesciene, cutreieră Antenele, emite ziceri ca un vorbete care se ia în serios și pretinde același tratament de la români, iar recent a mai dat pe gură și o englezească claviculară, dialect britanic folosit mai ales în Tulcea și Vaslui. Adică dă din mâini că să se facă înțeles.

Bineînțeles că în asemenea context, tupeul marinăresc, mișto-ul de bodegă, hăhăiala sinistră sunt anulate de siguranța de sine a lui Băsescu. Omul joacă tare. Manevrează, cum a făcut mereu de când se află în politică, și-i iese. E un manevrant de calibru. Știe să nu bată câmpii exact când inamicii lui sunt mai împiedicați. Face politică la fel cum ar dansa tango un balerin argentinian:natural. Se ridică pe ezitările și gafele lor ca pe o scară, treaptă cu treaptă, câștigând un prestigiu la care n-a visat și pe care, ce e și mai trist, nu-l merită.

In comparație cu cei doi amețiți, Băsescu e un reper. Ceea ce spune el are miez, ceea ce face are rost, ceea ce susține – argumentează. Iar ei, plătiți dacă ar fi și n-ar face exact ce nu trebuie! Presiunile asupra justiției sunt cea mai gravă confirmare

S-au făcut de râs. Iremediabil. Tot ce le-a mai rămas, pentru ca serviciile să fie complete, ar fi să-i lipească lui Băsescu afișele electorale.