Roman epistolar

De când cu validarea referendumului, care durează de două zile și pare fără sfârșit, onor politicienii români sunt loviți de boala corespondenței. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, când au auzit că e rost să-şi piarză jilțurile, au dat fuga la stilouri. Și unde nu s-au apucat ei a împleti vorbele și a le tricota așa încât judecătorii CCR să bage bine de seamă, dar să nu se simtă presați, dacă s-o putea!

Separat, un domn colonel rezervist cu veleități de răsturnător de regimuri a scris și domnia sa o ditamai misiva către amintitul for cerându-i ritos să ție seamă de toate cele când se apucă să decidă, nu numai de ce zice litera greşită a legii. Și mai bine să amâne decizia până ne lămurim și ne numărăm, adică: “Stai, Miţo, nu leșina până nu știm exact cum stă chestia!”

Cel dintâi dintre epistolari- și de-aia l-am lăsat la urmă! – rămâne însă domnul Iliescu. Reapariția sa dătătoare de fiori pe scena politică a fost intempestivă. N-are a face că-ți scuipi în sân când îl vezi atât de activ încă. Important este că dânsul scrie CCR. Și-i scrie cu patos tineresc, ca un Werther iubitei sale. Este cel dintâi dintre cei aleși- vorba lui Cațavencu!- care s-a gândit la actualizarea listelor electorale. Este cel dintâi care a adus vorba despre împărțirea poporului în “cetăţeni conştienţi, responsabili, cu spirit civic, care îşi respectă obligaţiile de alegători” numind aici pe cei care s-au încolonat la secția de votare și restul. Acest restul poate fi caracterizat ușor prin enumerarea antonimelor la cele de mai sus, adică: inconștienți, iresponsabili, lipsiți de sprit civic, care nu-și respectă obligațiile de alegători.

Indignarea îl sufocă (și ar putea să-i cauzeze, Doamne ferește! La vârsta asta ar trebui să se păzească!): “Cum poate fi nesocotită voinţa unei astfel de majorităţi? Niciodată şi niciunde nu este contrapusă valoarea voturilor exprimate […] celor neexprimate şi, cu atât mai mult, în condiţiile unui boicot organizat!”.

Domnia sa, om bătrân, fost Președinte, iar hăt – demult fost student la Academia Frunze de la Moscova, este un om serios. A demonstrat-o în repetate rânduri, ca de exemplu  când a adus minerii să facă ordine între descreierații de intelectuali de la București (dumnealui e de fel din Oltenița!). Așadar, când le zice, le zice nu se încurcă. Dar când le scrie?! Când le scrie tot ce-ți rămâne să mai spui, după ce reușești să-ți aduni fălcile împrăștiate de uimire, este: “Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.”