“O, țară tristă, plină de umor…!” îţi vine să spui de milă pentru România asta care a fost, pe rând, prin conducătorii ei, corabie, petrolier și … vehicul cu patru roți!
La început a fost Cârmaciul. Un cizmar oltean cu ambiții “urieşeşti” a ajuns să conducă România. Susţinut de ruși, tolerat de Europa, simpatizat uneori de americani cârpaciul s-a crezut cârmaci. A fost șeful statului din ’67 până în ‘89 și în toți anii ăștia i s-a repetat obsesiv: “Meșter cârmaciul/Mândră corabia” de-a ajuns să creadă. Nici nu-i trebuia mult. Era slab de înger, plin de frustrări, analfabet, complexat de un defect de vorbire care l-a compromis definitiv. Când îi repeți unui asemenea om că e genial, te crede, săracu’! Treizeci și doi de ani, Cârmaciul a pocit în fel și chip orașele, istoria și limba română până a obținut un produs cu totul nou, desfigurat,  care se numea  global  Republica Socialistă România aflată mereu pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Cu alte cuvinte, corabia era permanent pe drum, cum îi stă bine unei corăbii. Propulsată de sclavi care vâsleau în neștire, fericiți şi recunoscători că au casă, masă și bilet la stațiune vara, a străbătut decenii la rând pustiurile până într-o iarnă.  Atunci, constructorul – Marele Frate și Prieten de la Răsărit – a hotărât că e vremea ca vasul acesta care scârțîia cumplit din toate încheieturile, să intre în conservare într-un port, nu departe de casă.
Al doilea e Comandantul. Un şmecheraş dobrogean, născut la marginea unei  podgorii cunoscute, cu vinuri aspre și tari, a ajuns și el în fruntea țării. Era mai îndreptățit ca oricine să revendice titlul de cârmaci – doar fusese comandant de navă, dar era prea uzat termenul. Marinar prin definiție, are toate păcatele breslei: bea de stinge, e afemeiat, e violent, are un umor gros și un râs tâmpit care irită uneori ca sunetul benzii de scoci lat smulsă de pe rolă! Mai are și un defect la ochi, motiv pentru care poporul l-a botezat – la început cu simpatie, acum cu o ură tot mai evidentă – Chioru’. Omul e priceput. Are un fler politic rar, nu face un secret din mizeriile de care e capabil pentru a-și salva renumele de descurcăreț și se pricepe la a vorbi cu poporul. Va rămâne în istorie prin celebrele băi de mulţime! E un soi de neînfricat special, în sensul că nu are nicio temere, dar are o angoasă: pierderea puterii! Iubește şi el lingușeala, cu o diferență: știe când i se aplică și nu pune mare preț pe ea! Greu de dus cu preșul, nu suportă lucrul în echipă. S-a născut lider, prin urmare orgoliul îl sufocă. Atunci când simte că replica nu poate fi atât de tăioasă pe cât își dorește ca să iasă deasupra, nu se dă inapoi de la jigniri sau glume de două parale. E un caracter dificil, dar un om politic prin excelență și o experiență extrem de utilă pentru petrolierul care zice el că e România acum. A, era să uit: a urnit-o din portul răsăritean și a intors-o către apus, unde se întâlnesc marile nave moderne ale lumii. Sigur, nu e opera lui în întregime, dar contribuția nu i-o poate nega nimeni!
Acum s-a ivit, ca o surpriză pe neaşteptate (sic!) Copilotul. E tânăr, are gânduri mari şi tupeul să şi le împlinească. Are ceva carte şi, un timp, a fost chiar doctor în drept. S-a învârtit printre cei mai de seamă oameni politici ai vremii care l-au mângâiat pe creştet cu simpatie şi l-au sprijinit fără ezitare să-şi facă mofturile. Când a prins momentul,  şi-a făcut socru dintr-un distins membru (împuşcat lângă organ!) al partidului şi i-a oferit, galant, o nepoată! Nu e prost, dar n-are stăpânire. Şi nici răbdare. Dar pentru că astea se învață cu vârsta, deocamdată nu se pun la defecte. Știe un lucru și-l știe bine: nu se pune cu presa. Dă declarații, nu e nervos, nu jignește ziariștii, zâmbește la nevoie de i se rotunjesc copilărește obrajii alburii de spân. Iubește puterea cu o pasiune pe care, dacă i-o oferea nevestei, căpăta și fata asta culoare la faţă! Din perspectiva lui, România nu mai e un petrolier, e un camion. Dumnealui are ca hobby mașinile, nu corăbiille! Așadar, stând și privind într-o bună zi pe geam, i s-a părut că amărăciunea asta hârbuită e un mare camion GAZ. Motiv pentru care s-a gândit că nu e decât o soluţie: s-o ducă la revizie în est, că acolo e fabrica mamă.