Ziarele ne ucid zilele astea cu teribila arestare a aproape – sinucisului Adrian Năstase. Cu emoțiile ținute la foc mic, voci înfiorate comentează ceas de ceas cum este tratat un fost prim ministru, cum era să leșine doamna ex-prim ministrului după prima vizită, cum cărau apă și haine membrii familiei – în fine, toată drama pe care o traversează un fost profesor universitar de anvergură europeană și mare demnitar al României post – Ceaușescu ajuns în detenţie.

Bineînțeles, această insistență a presei devine iritantă și dă prilej gândurilor să iasă din aliniere. Păi, să ne-amintim, dacă tot veni vorba.

Și ne amintim de Argetoianu – om politic, fost premier, președinte al Senatului, ministru, diplomat al României Mari de dinainte vreme, când România însemna ceva în lume. Ei bine, Constantin Argetoianu avea 79 de ani și doar ce fusese operat de prostată. In seara de 5 mai 1950 se afla în casa lui de pe strada Ana Ipătescu (bdul Lascăr Catargiu – pentru cei mai tineri). Scria, ca de obicei, la acele Insemnări zilnice fără de care am fi astăzi mult mai săraci. A fost nevoit să se oprească – veniseră comuniștii să-l aresteze. Habar n-avea de ce – nici el, nici cei descinși la ușa lui. Motiv pentru care a și spus, cu umor și cinism: “Mă, da’ tari trebuie să mai fiți voi ăștia, comuniștii, dacă va e frică de un moș bășinos ca mine”.

A fost dus la Sighet  într-o dubă mizerabilă, unul dintre acele autovehicule cu care poliția aduna noaptea prostituatele, bețivii și boschetarii de pe străzile Micului Paris. A fost închis în celebra celulă 12, la izolare, cea mai proastă celulă, unde lipsa luminii era compensată cu umezeală din belșug.

Acolo, fostul diplomat, parlamentar, premier, șef de partid, consilier regal şi-a petrecut ultimii ani din viaţă îndurând umilințe greu de imaginat.

Vreti să ştiţi ce mânca? E foarte simplu, găsim meniul descris de un coleg de detenţie, arestat în aceeaşi zi,  istoricul Constantin C. Giurescu: ” timp de trei ani şi două luni, de la 8 mai 1950 până la 3 iulie 1953, arpacaşul a fost mâncarea dominantă a puşcăriei, existând perioade ca între 20 decembrie 1950 şi 5 ianuarie 1951 când l-am primit încontinuu la prânz şi seara […] La o jumătate de ceas după ce ai isprăvit de mâncat prânzul ţi-e foame; senzaţia creşte treptat şi atinge maximum la cinci şi jumătate seara, în momentul când, de obicei, sună clopotul de cină. După zeama chioară de seară, nu ai nici măcar jumătatea de ceas de răgaz de la prânz; ţi-e foame chiar din momentul când ai terminat de mâncat.” Ca să capete un polonic din această hrană, lui Argetoianu i se cerea să “facă ca” lupul  sau cocosul. Excelenţei  Sale i se spunea simplu :”Moşule”, zeghea era uriaşă pe trupul impuţinat de foame, apă căpăta cu porţia.

Mai mult, în celula alăturată era închis fiul său natural, August Filip, care asculta fără să vrea batjocura la care era supus părintele său.

Argetoianu era acolo când a murit Iuliu Maniu, pe 5 februarie (stranie coincidenţă!) 1953. O fi ascultat şi el, ca şi alţii, sunetul surd pe care-l scotea capul lui Maniu lovindu-se sistematic de treptele pe care era târât cadavrul ?! O fi auzit şi înjurăturile gardianului adresate lui Gheorghe Brătianu, în aprilie acelaşi an şi loviturile care i s-au aplicat spre corecţie istoricului şi academicianului ?! O fi aflat că a doua zi descendentul Brătienilor era mort, cu o tijă metalică înfiptă în gât, într-o celulă împroşcată cu sânge până la tavan ?!

Cine ştie?! Nici el n-a ştiut niciodată de ce a fost arestat şi încarcerat. N-a avut loc vreun proces, nu i s-a oferit şansa nici să se apere, nici să se dumirească.

5 februarie 1955. Sâmbătă. Argetoianu moare. Avea 84 de ani şi era umbra celui care fusese. Este îngropat în cimitirul săracilor de la Sighet, fără slujbă, fără cruce. Locul nu se cunoaşte cu precizie. Târziu, urmaşii au luat ţărână din cimitirul acela ca s-o ducă la Breasta, în cavoul familiei unde vrusese sa fie îngropat. Fiul lui natural, August Filip, jurist şi fost subsecretar de stat,  a reuşit să iasă din închisoare, dar s-a sinucis la câţiva ani, învins de amărăciune.

Iată de ce vertijul dnei ex-prim ministru m-a enervat. Din vina lui Argetoianu.