Acasă la Tanti Bi

Nu mai e nimeni acasă la Tanti Bi, pe C. A. Rosetti 37. De multă vreme, Tanti Bi s-a dus să se odihnească printre ai ei. Au rămas numai zidurile să-și amintească foșnetul rochiei sau sunetul glasului, să păstreze – prin cine știe ce colț de încăpere pustie – umbra lui Ionel sau blândețea vorbei lui Costache. Tanti Bi, așa îi spuneau nepoții, era fiica cea mare a Piei și a lui I. C. Brătianu, sora lui Ionel, Dinu și Vintilă, cea dintâi descendentă (care a trăit) a dinastiei de Argeș – cum le spunea Nicolae Iorga. Brătienii mai avuseseră … Continuă să citești Acasă la Tanti Bi

Anna sau ”Nebiruita flacără a vieții”

Ziduri goale, ferestre pustii care privesc spre un parc sălbăticit, năpădit de buruieni și lăstăriș crescut în voie. Rămășițele unei mici fântâni arteziene ruinate sporesc tristețea. Atât mai e la Leurdeni. Terasa veghează stingheră cu brâul ei mâncat de umezeală. În încăperile pustii mai umblă doar vântul după ce au fost golite de tot ce s-a putut fura: parchetul, sobele de ceramică – tot. Dacă acești pereți ar putea vorbi, pagini întregi lipsă din istoria noastră chinuită ar reapărea ca și cum ar fi fost scrise cu cerneală simpatică. Dar zidurile mute privesc doar neputincioase la paragina din jur. Aceasta … Continuă să citești Anna sau ”Nebiruita flacără a vieții”

”Tu-i neamul nevoii!”

De două ori pe an, la 15 ianuarie si 15 iunie, cetățeni ai României Mari  (tot mai puțini, e drept) își amintesc ”cu pioșenie” de ”marele nostru poet”, ”Poetul Național”, ”poetul nepereche” etc. Urmare a pioșeniei amintite, cetățenii se adună pe lângă statuile care îl înfățișează pe Eminescu în piatră, marmură sau bronz. Și depun flori: de la un fir – romantic și fragil (Floare albastră…), până la ditamai coroana cărată de angajați ai autorităților și sprijinită, cum s-o putea, de socluri. Bineînțeles, adunarea este deschisă prin cuvântarea unui profesor de literatură evocând – cu mereu aceleași vorbe căutate și … Continuă să citești ”Tu-i neamul nevoii!”

România: 1848 – 1915 – 2018

În această primăvară s-a desfășurat la București a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World România. Festivalul a avut cea mai inteligentă și originală promovare a vreunui eveniment de acest gen din ultimii ani. Regizorul spotului, Alexandru Solomon explică: „Imaginea ediției a 11-a recreează tabloul lui C.D. Rosenthal, România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății. Tabloul reprezintă o Românie pură, luminoasă și liberă. Noi transpunem această imagine ideală într-un peisaj real, România aia pe care nu vrem să o vedem, care există dincolo de bula noastră și e în continuare încătușată de mizerie, de lipsuri elementare, … Continuă să citești România: 1848 – 1915 – 2018

”Cine uită nu merită!”

În 1919, când lumea abia se dezmeticea după marea încleștare armată care o zguduise din temelii, când durerea era încă vie, iar mulți dintre cei duși nu avuseseră timp să devină amintiri, Tratatul de la Versailles obliga țările semnatare la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile lor. În Primul Război Mondial au pierit aproape un milion de români – militari și civili. Drept pentru care, chiar în 1919 ia naștere Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”. Un an mai târziu, Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 stabilește ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită odată cu Ziua Înălţării și devine … Continuă să citești ”Cine uită nu merită!”

O prințesă frumoasă, o poveste urâtă

În 1930, Ileana trăia cea mai fericită perioadă a tinereții ei. Era îndrăgostită și convinsă că și-a găsit prințul. Regina Maria nu-și ascundea nici ea satisfacția. E drept, tânărul nu avea nicio șansă la vreun tron european, dar pentru fiica ei cea mai dragă regina putea trece peste acest obiectiv. Fericirea Ilenei era mai importantă decât planurile de înrudire cu marile case regale. Elisabeta fusese regina grecilor, Mărioara era regina sârbilor, așadar unele lucruri se împliniseră. E drept că nu toate fuseseră cu noroc. Elisabeta se despărțise deja de George al Greciei, Carol era despărțit de Elena, numai Mignon era … Continuă să citești O prințesă frumoasă, o poveste urâtă

O bătaie cu folos

La poalele Dealului Mitropoliei, în stânga cum privești spre biserică, având pe fundal un bloc de perfectă banalitate se află un ansamblu statuar. Bucureștenii nici nu-l mai văd, atât de mult s-au obișnuit cu el. Ceilalți trecători, mai ales pelerini, nu-l văd pentru că altele sunt gândurile lor. Monumentul merită totuși mai multă atenție. În primul rând, personajul căruia i-a fost  închinat e de primă mărime: cel dintâi prim ministru român, Barbu Catargiu. Ansamblul înfățișează scena morții lui. Creație a lui Raffaello Romanelli, italianul de talent care a dăruit capitalei sculpturi de toată cinstea, statuia lui Barbu Catargiu este impresionantă, … Continuă să citești O bătaie cu folos